Handbal Club Zalău a obţinut o victorie la limită, scor 25 – 24, miercuri după-amiaza, pe terenul formaţiei CSM Slatina, într-un meci din cadrul etapei a XXI-a din Liga Naţională. La pauză, echipa condusă de Gheorghe Tadici a condus cu 15 – 13.
Zălăuancele s-au desprins repede la trei goluri, 6 – 3 arătând tabela în minutul 12. După 20 de minute de joc, echipa lui Tadici s-a desrpins la patru lungimi, dar gazdele au revenit la două goluri până la finalul primei părţi.
Repriza secundă a început cu o serie de ratări pentru handbalistele zălăuane, iar în minutul 35, gazdele au preluat conducerea, având 16 – 15. Cu cinci minute înainte de final, Slatina a condus cu 24 – 22, dar echipa condusă de Tadici a avut o revenire de senzaţie, Larisa Tamaş, cu o dublă şi Claudia Constantinescu marcând golurile prin care Zalăul a obţinut trei puncte importante.
„A fost un meci dificil, aşa cum anticipam, fiindcă echipa adversă a jucat la sacrificiu. Cred că am stat mai bine la capitolul pregătire fizică şi acest lucru a contat mult în obţinerea victoriei. Sunt trei puncte importante care, coroborate cu alte nouă pe care ni le propunem în perioada următoare, ne-ar putea duce pe un loc de cupă europeană. Fetele au crezut în şansa lor până la final, nu au cedat, chiar dacă am primit câteva eliminări nejustificate. Toate merită apreciate pentru victorie, cu un plus pentru Paula Vişan, Valentina Panici şi Claudia Constantinescu, ea în special pe faza de atac. Urmează un meci dificil, marţi, cu Râmnicu Vâlcea. Va fi o partidă dificlă, mai ales că adversara de marţi va avea un antrenor nou, pe Florentin Pera”, a declarat Gheorghe Tadici .
CSM Slatina: Diana Diaconu – Iulia Andrei (11), Sonia Seraficeanu (4), Lorena Ostate (3), Hermina Stoicănescu (2), Ştefania Lazăr (1), Gianina Drăghici (1), Adina Cîrligeanu (1), Mihaela Popescu (1), Diana Constantinescu, Elena Fulgoi, Nicoleta Rusu şi Carmen Veşcă. Antrenor: Victorina Bora
HC Zalău: Paula Vişan, Raluca Kelemen – Ana Maria Dragut (6), Claudia Constantinescu (5), Larisa Tamaş (4), Roxana Rob (3), Dana Abed-Kader (2), Valentina Panici (2), Cristiana Nica (2), Andrada Trif (1), Raluca Irimia, Diana Nichitean, Sabrina Lazea, Ana Maria Ciolan şi Andreea Stângă. Manager: Gheorghe Tadici. Antrenor secund: Elena Tadici