Tradiţia ”Ceramicii de Zalău” din secolele XVIII-XIX, cu un patrimoniu prestigios, prezent în mari muzee din Europa, este readusă la viaţă într-o mică localitate din Sălaj de un meşter popular ce a deprins tainele meseriei în Ungaria, dar a revenit în satul natal pentru a reînvia această tradiţie, dispărută în zonă pe parcursul secolului trecut.
Ceramica de Zalău – scurt istoric
Potrivit muzeografului de la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, Szabo Attila, primele consemnări documentare despre olarii din Zalău sunt din secolul XVII, aceştia ajungând abia în 1738 să-şi obţină documentele oficiale de breaslă acreditate de conducerea oraşului, deşi se poate presupune că meseria exista încă din secolul al XV-lea.
„Piaţa Zalăului din secolul XVIII-XIX trebuia să fi fost unul din punctele de distribuire nu numai a produselor olarilor breslaşi locali, ci, prin comercianţii veniţi dinspre Occident, şi a produselor care circulau în alte părţi ale ţării. Cel puţin, termenul de vase de Gyor a fost folosit în zona Clujului pentru ceramica posthabană (ceramică habană – tip de ceramică fină, smălţuită, cu fond alb, ornamentată cu motive cinegetice, realizată de olarii din Transilvania în secolul XVII) realizată în nordul Ungariei, în părţile Slovaciei de astăzi, şi probabil adusă în zonele ardeleneşti de către comercianţii din Gyor, un oraş situat actualmente în vestul Ungariei. Aceste vase foarte frumos decorate cu motive florale, avimorfe şi zoomorfe de tradiţie habană, sunt imitate de olarii clujeni încă din 1730, atât forma cât şi ornamentica. Cu siguranţă, în a doua parte a secolului XVIII şi olarii zălăuani urmează calea clujenilor, ca şi cei din Turda de fapt, şi vor produce ceramica decorativă influenţată de cea din comerţul vremii, adusă din părţile nordice ale Ungariei. Treptat Zalăul se va identifica foarte bine şi va diferi de ornamentica clujeană şi cea de Turda, marile muzee din Europa Centrală deţinând un patrimoniu prestigios de ceramică zălăuană cunoscută sub termenul de Ceramică de Zalău, acesta referindu-se la produsele de sfârşit de secol XVIII, XIX şi prima decadă a secolului XX”, susţine Szabo Attila.
Tradiţia de secol XIX a ceramicii de Zalău a fost abandonată de olarii activi în secolul XX. După încercări, nu foarte reuşite, din anii 1970, ale familiei de olari Ardai din Zalău, un tânăr olar din judeţ a reluat, după un secol, această tradiţie. El este Csibi Csaba, din Borla, cel care în urma documentării materialului muzeal din Zalău şi a mai multor cărţi de specialitate a reuşit, după 2010, să regăsească cromatica şi motivica tipică a Zalăului, ornamentele şi formele specifice.
De la Bocşa la Erd. Şi înapoi.
Într-o zi de final de martie, curtea casei lui Csibi Csaba din Borla e plină de lemne. Primăvara pare încă departe, dacă e să ne luăm după temperatura din termometru, iar câteva lemne, pentru cei care le folosesc încă la încălzirea locuinţei, nu sunt niciodată în plus. Cu un mic cercel în urechea dreaptă şi o barbă neagră în care s-au iţit câteva fire albe, meşterul olar se arată bucuros de vizită şi de posibilitatea de mai vorbi cu cineva despre pasiunea lui. În curtea casei, un foişor nou-nouţ, din lemn, adăposteşte un cuptor tradiţional de cărămidă, pe lângă care, aparent neglijent, sunt răsfirate câteva „creaţii” ale mâinilor sale îndemânatice. Un vas plat în nuanţe de verde stă pe plita cuptorului, alături de un „canceu” (vas pentru depozitat băuturi), la fel de verde, şi un ticlăzău (fier de călcat) ruginit.
Pe o masă, sub acelaşi foişor, mai multe alte vase strălucesc în lumina albă emanată de cerut gri, acoperit în totalitate de nori. Pe unul dintre vase se poate citi, scris de mână, cu vopsea albastră, smălţuită, anul fabricaţiei: 2018. Alături de ele, şi modelul după care au fost făcute: un ulcior de Ceramică de Zalău, datând din 1913.
„Mă inspir din cărţi, din piese de muzeu. Lucrez modele de ceramică de Turda, cu mai mult albastru şi de Zalău, cu modele precum păsări, flori şi culori precum maro, verde sau albastru. (…) Frământ lutul, pun pe roata de olărit, fac vasul îl pun la uscat, îl las puţin să se zvânte, îl retuşez, îl dau cu rigoba albă. Se arde vasul, apoi vine vopsit, glazurat şi din nou ars. Arderea eu o fac la 1.035 de grade Celsius. Toate vasele sunt realizate manual. Se şi observă că nu sunt două vase la fel, nu sunt perfecte. (…) Fac modele de ceramică de Zalău, pentru că asta m-a prins cel mai mult când am început să fac modele tradiţionale. Îmi plac şi modele de Turda”, explică, oarecum timid, Csibi Csaba.
Lutul pentru vase şi vopselele le cumpără din comerţ. E mai puţin de lucru cu ele şi sunt, garantat, materiale de calitate. Au apus de mult vremurile în care olarii îşi luau lutul dintr-un deal, iar vopselurile şi le preparau din plante.
Timiditatea meşterului dispare însă în momentul în care se aşează la roata de olărit, din atelierul său, pentru a exemplifica ceea ce povestise până atunci. O sârmă subţire taie cu uşurinţă o bucată de lut dintr-un calup mai mare, iar mai apoi, cu puţină apă, lutul prinde forma dorită de olar, prin doar câteva răsuciri ale roţii.
În 1994, când a absolvit liceul, la Zalău, Csibi Csaba nu credea că va ajunge olar. Dornic să muncească, asemeni unui tânăr proaspăt ieşit de pe băncile şcolii, el s-a alăturat câtorva prieteni şi, într-un „curent” general al anilor de atunci, a luat calea Ungariei. Acolo a avut mai multe slujbe, în principal în domeniul construcţiilor, până când un prieten de familie din ţara vecină a venit cu o propunere inedită: un loc de muncă într-un atelier de olărit sau la o firmă de instalaţii. Tânărul s-a gândit că ar fi interesant să încerce olăritul şi aşa a şi făcut, ajungând astfel la Erd, un orăşel aflat la 30 de kilometri distanţă de Budapesta. În atelierul de aici, Csibi Csaba s-a deprins mai întâi cu modelarea ghivecelor şi a vazelor de flori, dar a învăţat şi cum se construieşte un cuptor de ars ceramica.
Căsătoria, iar mai apoi primul copil, o fetiţă venită pe lume în 2002, l-au convins să revină în satul natal, în 2004, pentru a încerca să pună în practică, pe cont propriu, ce a învăţat în Ungaria.
„Mi-am făcut firmă şi, la început, am făcut şi aici ghivece de flori şi vaze. Asta până în 2008-2009, când a venit criza financiară lucrurile nu au mai mers aşa de bine. M-am apucat atunci şi de vase de ceramică tradiţională şi am vândut o vreme, în paralel, atât ghivece, cât şi vase tradiţionale, prin magazinele de artizanat. Am descoperit apoi, la muzeu, ceramica de Zalău şi mi-a plăcut foarte mult, alături de cea de Turda”, rememorează meşterul începuturile sale în realizarea vaselor cu modele tradiţionale.
După câţiva ani de încercări şi mult studiu autodidact, de la Muzeul Judeţean şi din cărţi de specialitate, Csibi Csaba face astăzi, practic, orice vas de care e nevoie în bucătarie, de la oale de sarmale, supe, fripturi – vase ce pot fi puse în cuptor sau ulcioare de apă şi vin. Toate ornate cu modele preluate din ceramica tradiţională de Zalău sau de Turda. Tot de unul singur şi-a realizat şi cuptorul de ars ceramică, în care a înghesuit o rezistenţă electrică de 75 de metri şi pe care l-a dotat cu un termometru ce îi arată temperatura potrivită.
„Olarul Csibi Csaba lucrează cu precădere în stilul zălăuan tipic pentru sfârşitul secolului XIX: contururi albastre, culori maro, verde, roşcat, motive de cunună de flori, ghirlande florale, pomul vieţii, pasărea, ornamente geometrice, stilizarea formei de ceapă din Delft. Vasele tipice şi preferate de el prelucrate în stil zălăuan sunt canceul de turnat vin, canceul de perete, blidele de forme mari şi mici, ulciorul de vin, mai mare, sau de pălincă, mai mic, oala de sarmale, ceaşca”, susţine, la rândul său, Szabo Attila.
Privire spre viitor
În doar câţiva ani, meşterul a fost premiat la mai multe concursuri şi festivaluri sau expoziţii de ceramică populară tradiţională din ţară şi străinătate. În luna mai a acestui an, el va reprezenta România şi Ceramica de Zalău la o importantă manifestare de profil, la Debrecen, în Ungaria. Csibi Csaba se va întrece, astfel, cu meşteri olari din alte ţări, într-o competiţie dedicată realizării de vase cu modele specifice chiar Ceramicii de Zalău.
Talentul şi munca meşterului olar din Borla nu au trecut neobservate de către specialiştii Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, care l-au sprijinit în demersurile sale şi l-au invitat la majoritatea manifestărilor cu secţiuni dedicate meşterilor populari locali. Mai mult, Szabo Attila propune chiar un muzeu al olăritului la Zalău.
„Actualitatea ceramicii tradiţionale este dovedită de cererea relativ bună a pieţei: mulţi cumpără şi astăzi produse tradiţionale utilizabile chiar şi în uzul casnic contemporan. Se iveşte, se pare, acum şi posibilitatea amenajării unui muzeu al olăritului de Zalău, dat fiind faptul că una din casele vechi ale olarilor zălăuani a fost oferită spre achiziţie autorităţilor tocmai în ideea conservării şi valorificării patrimoniului cultural local. Este vorba de o casă în care în anii 1940 erau în funcţiune patru roţi de olari, fiind un atelier folosit şi de meşterii care nu aveau posibilităţi pentru susţinerea un atelier propriu”, susţine muzeograful.
Până la un demers concret în acest sens, Csibi Csaba îşi urmează pasiunea sa în micul sat din Sălaj, ţinând în viaţă un meşteşug şi o tradiţie reprezentativă pentru Zalău şi pentru întreg judeţul Sălaj.
Alexandru Moldovan
