La scurt timp după vizita făcută în premieră în municipiul Zalău de Ionuţ Lupescu şi Florin Răducioiu, în oraşul de la poalele Meseşului şi-a făcut apariţia şi actualul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu. Scopul vizitei acestuia îl reprzintă alegerile FRF, programate în data de 18 aprilie. Seful fotbalului românesc a fost însoţit de Mihai Stoichiţă, fostul anrenor al Stelei.
Burleanu a fost prezent pentru a treia oară la Zalău de când conduce fotbalul românesc, şeful FRF având cuvinte de laudă la adresa preşedintelui AJF Sălaj, Daniel Sabou, una dintre persoanele cu drept de vot la alegerile din 18 aprilie.
„Unul dintre proiectele pe care le derulăm la nivel naţional este „fotbal şi feminitate”, în care Daniel Sabou a fost implicat de la început. De altfel, Daniel Sabou are un rol imponrtant nu doar la nivel judeţean, ci şi regional, fiind manager de dezvoltare pentru interliga naţională de fotbal. Ne bucurăm să vedem un preşedinte tânăr la AJF Sălaj, care doreşte să dezvoltăm fotbalul din România”, a afirmat Răzvan Burleanu, prezent zilele trecute la sediul AJF Sălaj.
La fel ca Ionuţ Lupescu şi Florin Răducioiu, Răzvan Burleanu a vizitat şi sediul Atletic Zalău, unul dintre cluburile de copii şi juniori din municipiu.
Alături de Răzvan Burleanu şi Ionuţ Lupescu, în cursa pentru funcţia de preşedinte al FRF s-au mai înscris Victoraş Iacob, Marcel Puşcaş şi Sorin Răducanu.