Jandarmii sălăjeni au prins în flagrant două persoane bănuite de comiterea unui furt. Luni, 2 aprilie 2018, în jurul orei 18, o femeie din Jibou a sesizat prin numărul de urgenţă „112” dispariţia unei genți. Jandarmii din cadrul Plutonului Jibou au intervenit cu promptitudine reuşind, în timp scurt, identificarea persoanelor suspecte în acest furt.
În poșetă se găseau un portmoneu cu suma de 1.500 lei, o pereche de chei şi obiecte personale. Prejudiciul a fost recuperat parţial şi restituit persoanei vătămate. În cauză s-au întocmit acte de constatare privind săvârşirea infracţiunii de furt, faptă prevăzută de Art. 228 Cod Penal, faţă de suspectele R.M. de 23 ani şi G.M. de 11 ani, actele de constatare fiind înaintate Poliţiei Oraşului Jibou, pentru continuarea cercetărilor. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Sălaj recomandă cetăţenilor să manifeste vigilenţă cu privire la bunurile personale, iar la nevoie să solicite sprijin la numărul unic pentru situaţii de urgenţă „112”.