100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România

În anul Centenarului Marii Uniri, Romfilatelia celebrează revenirea românilor dintre Prut și Nistru în graniţele ţării, la 27 martie 1918, prin emisiunea de mărci poștale 100 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Pe timbrele emisiunii sunt ilustrate trei personalităţi care au mijlocit înfăptuirea acestui ideal naţional. Astfel, pe timbrul cu valoarea nominală de 4 lei este reprodus portretul lui Alexandru Marghiloman, prim-ministru al României în martie 1918. Portretul lui Ion Inculeţ, președinte al Sfatului Ţării de la Chișinău, este redat pe timbrul cu valoarea nominală de 8 lei. Timbrul coliţei dantelate a emisiunii de mărci poștale, cu valoarea nominală de 16 lei, este ilustrat cu portretul lui Pantelimon Halippa, luptător pentru drepturile românilor din Imperiul Ţarist.
Basarabia a făcut parte din Moldova istorică până în anul 1812, când teritoriul dintre Prut și Nistru a ajuns în graniţele Imperiului Ţarist, în contextul războaielor dintre ruși și otomani. Românii basarabeni au fost victimele unui proces foarte dur de deznaţionalizare – a fost interzisă folosirea limbii române în școală și administraţie, iar orașele au fost colonizate cu populaţie rusească.
După revoluţia rusă din februarie 1917, soarta românilor de la est de Prut se afla din nou la cumpăna istoriei. Popoarele din Imperiul Ţarist luptau pentru formarea unor state naţionale, iar ucrainenii revendicau Basarabia. Ajutaţi de refugiaţii români din Austro-Ungaria și de patrioţi din Vechiul Regat, basarabenii au început să se organizeze politic și cultural, pe parcursul anului 1917. În noiembrie 1917, un Congres al Ostașilor Moldoveni a proclamat autonomia politică și administrativă a Basarabiei, precum și organizarea de alegeri pentru un Sfat al Ţării. Au fost aleși 150 de deputaţi, care reprezentau toate regiunile și naţionalităţile, dintre care 70% erau români, iar restul ucraineni, evrei, ruși, bulgari, germani, găgăuzi etc. La conducerea Sfatului Ţării a fost ales Ion Inculeţ, iar în decembrie 1917, deputaţii au proclamat înfiinţarea Republicii Democratice Moldovenești, ca stat federativ al Rusiei.
Însă noua republică era slab organizată administrativ, iar trupele rusești și germane, aflate în retragere, au instaurat haosul. În plus, naţionaliștii ucraineni sabotau tentativele de autodeterminare ale românilor. Fruntașii basarabeni au cerut ajutorul armatei române, care a trecut Prutul și a stabilizat ordinea în regiune. În cele din urmă, membrii Sfatului Ţării au decis că singura soluţie pentru apărarea cauzei naţionale era Unirea cu România. Ședinţa din 27 martie 1918 a consfinţit revenirea Basarabiei la ţara-mamă „de-a pururi și totdeauna”.
La acest act istoric și-au adus contribuţia personalităţi remarcabile, de pe ambele maluri ale Prutului.

Alexandru Marghiloman (27 ianuarie 1854 – 10 mai 1925) a fost un politician reprezentativ pentru mișcarea conservatoare, înainte de 1914. S-a născut la 4 iulie 1854 în Buzău într-o familie burgheză rurală. Tatăl său, Iancu Marghiloman, era un mare arendaș al Țării Românești, iar mama sa, Irina Izvoranu făcea parte dintr-o familie înstărită din Oltenia. Despre Iancu Marghiloman, Duiliu Zamfirescu avea să scrie: “colon californian, arendaș, antrepenor, vânător de Bărăgan, jucător de carți, prefect – în cele mai bune relații cu lumea din București; miniștri, deputați si senatori, și cu lumea din provincie; alegatori, subprefecti, hoți de cai”. Alexandru Marghiloman a urmat Colegiul Sfântul Sava din București, iar apoi se va înscrie la Facultatea de Drept și la Înalta Școală de Științe Politice din Paris. După absolvire, în 1879 Alexandru Marghiloman va fi procuror și mai apoi judecător la Tribunalul Ilfov. În 1881, va demisiona pentru a deveni avocat, pentru ca trei ani mai târziu să fie numit avocat al statului. La 6 noiembrie 1884, Alexandru Marghiloman este ales deputat în Colegiul I Buzău.
În 1890 Alexandru Marghiloman s-a căsătorit cu Elisa Știrbei, nepoata domnitorului Barbu Știrbei și sora Prințului Barbu Stirbey; cei doi au divorțat mai târziu, Elisa căsătorindu-se cu Ion I. C. Brătianu.
Conservator și germanofil în preajma Primului Război Mondial, Marghiloman a acceptat să devină prim-ministru într-un moment foarte dificil, în primăvara lui 1918, când, abandonată de principalul aliat din zonă, Rusia bolșevică, România a trebuit să accepte o pace nefavorabilă cu Puterile Centrale. După ce a negociat pacea de la Buftea-București, Marghiloman a trimis trupe române la Chișinău pentru a stabiliza fosta gubernie țaristă devenită atunci Republica Democrată Moldovenească. După ce Sfatul aceasteia a votat Unirea Basarabiei cu România, Marghiloman a primit actul unirii și a acționat pentru recunoașterea acesteia.
Marghiloman era un împătimit crescător de cai. La conacul său din Buzău, Vila Albatros, a pus bazele unei crescătorii de cai de rasă, iar numele vilei provine de la numele calului preferat al omului politic.
De numele său se leagă marghilomana, o rețetă de cafea cu rom sau vinars, creată, conform unor legende, cu ocazia unei vânători la care a participat. Conform legendei, Marghiloman era un mare băutor de cafea, și când, în timpul unei vânători, i-a comandat valetului una, valetul nu a mai găsit apă și a făcut cafeaua cu vinars.

Ion Inculeţ (5 aprilie 1884 – 18 noiembrie 1940) a fost un remarcabil politician basarabean, care s-a impus ca lider al cauzei naţionale la sfârșitul anului 1917. S-a născut la 5 aprilie 1884 în satul Răzeni,în ceea ce urma să devină județul interbelic Lăpușna, în familia lui Constantin și Maria Inculeț. A absolvit școala primară în satul natal, iar în anul 1894 a fost admis la Școala teologică din Chișinău, subordonată Seminarului teologic pe care a absolvit-o cu note foarte bune, obținînând drepul de a se înscrie la Seminar. A studiat în același an cu viitorii deputați și demnitari de stat Vasile Bârcă și Pantelimon Erhan. A optat pentru o facultate de științe exacte și s-a înscris într- adevăr la facultatea de fizică și matematică a Universității Dorpat, însă după un an de studii s-a transferat la Universitatea Imperială din Petersburg, facultatea de fizică și matematică, pe care a aboslvit-o cu diplomă de gradul I. A avut recomandare pentru profesorat. În anii studenției la Petersburg, din inițiativa sa, este creată asociația studenților basarabeni din Petersburg. După absolvirea universității a concurat cu succes la postul de privat-docent și a lucrat la mai multe școli private din Petersburg, predând fizica, matematica și astronomia. În anul 1917 a fost deputat în Sovietul din Petrograd din partea Partidului Socialist Revoluționar.
Constantin Argetoianu îi face următorul portret, la prima lor întâlnire, din luna martie 1918 de la Iași: „Inculeț mi s-a arătat ce era, de la prima întâlnire, o râmă, în neantul căreia un făcător de minuni umflase un stomac și proiectase o pereche de urechi și un nas formidabil, un nas menit să miroase la distanță și să descurce în tufișul vieții poteca cea bună.”
În aprilie 1917 a revenit în Basarabia, ca emisar al lui președintelui Guvernului Provizoriu Alexandr Kerenski, în fruntea unui grup de 40 de basarabeni, studenți și profesori din Petrograd, cu scopul de a adânci cuceririle Revoluției din Februarie. A fost ales deputat în primul parlament al Basarabiei, „Sfatul Țării”, împreună cu alți basarabeni veniți din Petrograd, din partea deputaților-țărani. Inițial concepția politică a lui Inculeț era una de transformări politice în cadrul unei Rusii democratice și înnoite. Însă, după preluarea puterii la Petrograd de către bolșevici prin putch-ul din octombrie, Inculeț a evoluat spre alianța cu România. La 21 noiembrie 1917 a fost ales Președinte al Sfatului Țării. La 6 ianuarie 1918 a avut loc tentativa de preluare a Puterii la Chișinău de către bolșevici. La 24 ianuarie Sfatul Țării a proclamat cu majoritate de voturi independența Basarabiei față de Rusia, iar la 27 martie 1918 a proclamat cu majoritate de voturi Unirea cu România, în condițiile în care Frontotdel-ul și alte fracțiuni minoritare îi cereau parlamentului insistent să păstreze legătura cu Rusia. După Unire Ion Inculeț a fost ministru al Basarabiei, ministru al sănătății publice, ministru de interne, ministru al comunicațiilor și vice-președinte al Consiliului de miniștri în Guvernul României, condus de Ion Gh. Duca (1933-1937). La 10 octombrie 1918 Inculeț a fost ales membru al Academiei Române la recomandarea lui Petru Poni. Inculeț s-a stins din viață în urma unui atac de cord în seara de 19 noiembrie 1940.

Pantelimon Halippa (1 august 1883 – 30 aprilie 1979) s-a afirmat încă de la începutul secolului al XX-lea ca luptător pentru drepturile politice și culturale ale românilor din Imperiul Ţarist. A urmat școala primară în satul natal, la Cubolta, apoi cursurile Școlii Spirituale din Edineț și ale Seminarului Teologic din Chișinău. După ce a absolvit seminarul în 1904, s-a înscris la Facultatea de Fizică și Matematică a Universității din Dorpat (astăzi Tartu, Estonia). Un an mai târziu a izbucnit revoluția și Halippa s-a văzut nevoit să renunțe la studii. Revenit la Chișinău, s-a apropiat de tinerii intelectuali români, colaborând la „revista Basarabia”, prima publicație română a epocii, în paginile căreia a tipărit imnul revoluționar Deșteaptă-te, române, fapt pentru care a fost urmărit de autoritățile țariste.
S-a refugiat la Iași și s-a înscris la facultatea de litere și filosofie, a cărei cursuri le-a urmat între 1908 și 1912. În această perioadă a colaborat la revista „Viața românească”, în care a publicat “Scrisorile din Basarabia”. În 1908 a tipărit la Chișinău, cu caractere chirilice, „Pilde și povețe”, prima carte literară din Basarabia, iar în 1912 lucrarea „Basarabia, schiță geografică”. Revenit la Chișinău în 1913, publică împreună cu Nicolae Alexandri și cu ajutorul lui Vasile Stroescu, ziarul „Cuvânt moldovenesc”, al cărui director a fost. În scrierile sale, Halippa nu a contenit să militeze pentru unirea Basarabiei cu România.
Activitatea sa politică s-a intensificat, iar în 1917 a înființat Partidul Național Moldovenesc. Anul 1918 l-a găsit pe Halippa în fruntea curentului pro-unire, drept pentru care a fost ales vicepreședinte, apoi președinte al Sfatului Țării, adunarea care la 27 martie 1918, a votat Unirea Basarabiei cu România. A participat și la adunările de la Cernăuți și de la Alba-Iulia care au proclamat Unirea Bucovinei și, respectiv, a Transilvaniei cu România.
După 1918 a deținut mai multe funcții: ministru, secretar de stat pentru Basarabia (1919-1920), ministru al Lucrărilor Publice (1927), ministru al Lucrărilor Publice și Comunicațiilor (1930), ministru ad-interim la Ministerele Muncii, Sănătății și Ocrotirii Sociale (1930), ministru secretar de stat (1928-1930, 1932, 1932-1933), senator și deputat în Parlament (1918-1934), urmărind constant propășirea culturală a Basarabiei.
În anul 1923 devine membru emerit al Suveranului Sanctuar al României și, în același an, la 29 decembrie, reprezenta Loja Libertatea, din Chișinău, la Conventul anual al Marii Loji Naționale din România (MLNR). În 1925 a făcut parte din Comisia de relații externe a MLNR. A mai îndeplinit și funcția de garant de amiciție în România al Supremului Consiliu de grad 33 din Santo Domingo.
Pantelimon Halippa a fost întemeietorul Universității Populare din Chișinău (1917), al Conservatorului Moldovenesc, al Societății Scriitorilor și Publiciștilor Basarabeni, al Societății de Editură și Librărie “Luceafărul” din Chișinău (1940). În 1932 a editat și a condus revista “Viața Basarabiei” și ziarul cotidian omonim.
În 1950 a fost arestat și închis, fără a fi judecat, la Sighetu Marmației, după doi ani fiind predat NKVD-ului, dus la Chișinău, judecat și condamnat la 25 de ani de muncă forțată în Siberia. A fost mutat la închisoarea de la Aiud, unde a fost reținut până în 1957. A murit la 30 aprilie 1979, la vârsta de 95 de ani, în București, în casa de pe strada Al. Donici nr. 32. A fost înmormântat în cavoul familiei din cimitirul Mănăstirii Cernica, de lângă București.
A scris peste 280 poezii, articole, schițe, traduceri, memorii, reușind să editeze în timpul vieții doar un singur volum, Flori de pârloagă (1921, Iași), prefațat de Mihail Sadoveanu. A scris și câteva studii istorice: Bessarabia do prisoedineniâ k Rossii (1914), Basarabia inainte de sub dominatia Rusă (1812-1825), B. P. Hasdeu” (1939). Postum i se publică în revista „Patrimoniu” din Chișinău Povestea vieții mele (1990) și un volum de publicistică (2001). În colaborare a mai semnat și cartea Testament pentru urmași (1991). Membru corespondent al Academiei Române (1918). Exclus în 1948, Halippa a fost repus în drepturi în 1990 ca membru corespondent al Academiei Române.
Pe 23 august 2010, președintele interimar al Republicii Moldova și președintele Parlamentului Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, i-a conferit post-mortem „Ordinul Republicii” lui Pantelimon Halippa, alături de un grup de luptători împotriva regimului totalitar comunist de ocupație.
O stradă și o mică piață din sectorul Centru al orașului Chișinău îi poartă numele.
Daniel Mureşan