Scriitorul sălăjean Viorel Mureșan îşi lansează noul volum „Loc liber”, joi, 29 martie, de la ora 16, la Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, în cadrul celei de-a XI-a ediţii a Zilelor revistei „Caiete Silvane”. Cartea a apărut în Colecţia „Scriitori sălăjeni”, la Editura Caiete Silvane, Zalău, 2018.
Poet şi eseist, Viorel Mureşan s-a născut la 1 aprilie 1953 în Vicea, Maramureş. Absolvent, în 1979, al Facultăţii de Filologie din Cluj-Napoca, secţia română-rusă. Între anii 1975-1979 a frecventat cenaclul şi revista Echinox, devenind membru al redacţiei şi, implicit, al grupării echinoxiste. A publicat aici pagini de poezie, eseuri, traduceri.
De-a lungul carierei didactice, a predat la mai multe şcoli, stabilindu-se la Liceul Teoretic „Ion Agârbiceanu” din oraşul Jibou. A colaborat, vreme de peste trei decenii, la cele mai importante reviste literare din ţară. Prezent în antologii de poezie românească, apărute în ţară şi străinătate. Este redactor-şef adjunct al revistei Caiete Silvane, membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Asociaţiei Scriitorilor din Judeţul Sălaj.
Printre volumele publicate se numără „Scrisori din muzeul pendulelor”, Albatros, 1982; „Biblioteca de os”, Dacia, 1991; „Pietrele nimicului”, Dacia, 1995; „Ramele nordului”, Dacia, 1998; „Lumina absentă”, Paralela 45, 2000; „Ceremonia ruinelor”, Dacia, 2003; „Sâmbăta lucrurilor”, Limes, 2006 (antologie de autor); „Buchetul de platină”, Eikon, 2010; „Locul în care se va deschide cartea”, Dacia XXI, 2010; „Soare tăiat cu o foarfecă”, Tipo Moldova, 2011 (antologie de autor); „Salonul de toamnă”, Tracus Arte, 2013; „Rafturi cu linişte/ Shelves with Silence” (trad. în engleză de Teodor Mateoc, Caiete Silvane, Eikon, 2014); „Poştaşul rural”, Caiete Silvane, Şcoala Ardeleană, 2015, „Leonid Dimov” (monografie în colaborare cu Traian Ştef). Aula, 2000; „Colecţia de călimări”, Caiete Silvane, 2011; „Colecţia de călimări 2”, Caiete Silvane, 2013, „Colecţia de călimări 3”, Caiete Silvane, 2015.
atatia asa zisi scriitori si poeti au aparut in Salaj incat nu le mai tii sirul,scriu poezii care nu le citeste nimeni,nu sunt cumparate[eu cred ca isi cumpara ei cartile]dar total nefolositori pentru natiune,folositori pentru ei,ca primesc bani de la stat [pt drepturi de autor]apoi daca mai au sustinere mai intra si in ceva asociatii la scriitorilor pentru care primesc bani buni la pensie.Totul este comercial,nu educativ