Certitudini zălăuane: involuție, lipsuri și veșnica pomenire

Nu există zălăuan care să nu se umple de frustrare și furie, privind la municipiile vecine (și nu doar la ele, ci și la cele pe care noi încă le mai catalogăm ca fiind subdezvoltate sau, oricum, cu mult sub noi!) asistând la o distanțare alarmantă, care deja poate fi măsurată în decenii, a altora față de noi. Nu știu dacă ne-a blestemat cineva sau pur și simplu așa trebuie să rămânem, mereu în urmă, un municipiu pe care mulți nici nu-l mai observă pe hartă, ce să mai vorbim despre băgat în seamă. Zalăul este, în ciuda eforturilor care, din păcate, sunt mici și insuficiente din partea autorităților, un municipiu – comună. Un loc în care niciodată nu se întâmplă nimic din ceea ce se întâmplă la alții.

Am să vă vorbesc doar despre un singur aspect acum, cel al divertismentului, al posibilităților de distracție, al evenimentelor cultural-artistice diversificate, altele decât simpozioanele, depunerile de coroane (cred că deținem recordul la nivel național în astfel de manifestări) discursuri ale autorităților, lecturi publice, lansări de carte, și, mai nou, activități dedicate Centenarului. Să fim lămuriți cu toții: orice comunitate are nevoie de evenimentele menționate mai sus, nimeni nu neagă acest lucru. Cu atât mai mult cu cât generațiile de tineri care ne iau locul, riscă să își arcuiască umerii atunci când sunt întrebați cine a fost Iuliu Maniu, Corneliu Coposu sau Ady Endre. Nivelul de cultură generală scade vertiginos și, în acest sens, toate activitățile cultural-educative pe care le-am menționat mai sus, dar și altele de gen, sunt necesare într-o proporție decentă, care să nu enerveze prin saturație și să nu obosească. Problema este, deci, proporția în care ele sunt aduse în fața noastră coroborat nefericit cu inexistența celorlalte genuri de activități pentru o dezvoltare armonioasă și o balanță echilibrată a spectrului cultural și de divertisment în municipiu. Priviți la clujeni, la orădeni, la sibieni. Mergeți, dacă aveți vreme și sunteți curioși să descoperiți ce înseamnă un oraș multicultural, pentru toate vârstele și gusturile, la Iași ori la Timișoara. Dar și în orașe mai puțin mediatizate la nivel național, cum ar fi Sighișoara ori Brăila.

Veți avea impresia că ați ajuns în altă țară. Fără niciun fel de exagerare. Cei puși să păstorească cheltuirea banului public în acest scop de o importanță majoră nu vor să priceapă în ruptul capului că zălăuanii (de ceilalți sălăjeni nici nu mai are sens să amintim, ei sunt de multă vreme uitați definitive din acest punct de vedere) au ajuns în pragul deprimării din această cauză. Nu avem spectacole nu avem evenimente în care și tinerii și cei mai puțin tineri să se distreze, altfel decât mizeria de bâlciuri organizate pe platou sau în spatele Primăriei. Ne tot ascundem după deget și mereu, cu același deget, încercăm marea cu sarea.

Dincolo de afișe sau anunțuri, știm bine și constatăm cu amărăciune că se îngroapă definitiv orice șansă de a fi aduse și alte evenimente sau posibilități de distracție. M-aș bucura să fiu contrazis. Indiferent pe ce pagină a unei autorități intri, vezi doar poze cu fețele celor care ne conduc. Vezi doar depuneri de coroane și jerbe, prezentări de statistici, planșe, câteva premii pentru câteva apariții editoriale, simpozioane și mese rotunde. Și săptămânal, tone de ședințe și întâlniri. Atât!

Urmează și alte evenimente, cum ar fi Întâlnirea tinerilor Ortodocși, pentru care cheltuim iar o căruță de bani (i-a întrebat cineva pe zălăuani dacă își doresc un astfel de eveniment? Cei care sunt într-o altă confesiune religioasă de ce nu se pot bucura și ei de un asemenea eveniment, de exemplu? Sau, concret, asta ne lipsea?) Un alt eveniment deosebit de “important”este Marșul pentru viață, printre gropile de pe bulevard, un eveniment mai mult ipocrit decât autentic și care aduce atingere libertății de decizie a femeilor și familiilor în general, un marș inutil, inoportun, și făcut exclusiv în scopul proslăvirii eterne a autorităților și înalților prelați, a concepțiilor de ev mediu și a unui comportament cu iz despotic în care autoritățile și înalții prelați ne vor ține acelelși discursuri profund discreționare, homofobe, mostre de involuție nu doar la nivel cultural ci și social. Astfel de discursuri și sfaturi nu există nicăieri în lumea asta într-o societate liberă și democratică. Veți afla iarăși că familie înseamnă exclusiv „bărbatul și femeia”, chiar dacă în multe cazuri știm bine cum trăiesc sute, mii de astfel de familii. Văduvele, femeile singure, tații care își cresc copiii singuri bunicii care cresc nepoții rămași orfani sau pur și simplu cei care au alte opțiuni sexuale, de viață sau în ceea ce privește ideea de căsătorie ori relație, sunt puși la zid și condamnați de oameni care nu au niciun drept și nicio calitate să facă acest lucru! revenind la acest marș pentru viață, oare nicio autoritate nu aruncă o privire la ceea ce se întâmplă dincolo de granițele noastre, într-o țară aflată la ani-lumină față de România, referitor la acest subiect? Exact în aceste momente, la Varșovia, capitala Poloniei, se pregătesc cele mai masive demonstrații de până acum, pe tema unui proiect de lege care ar putea interzice avortul, proteste la care participă sute de mii de femei și care își cer dreptul de a decide singure, în stradă. „Exist, gandesc, decid!” este sloganul femeilor care participă la acest „Marș pentru demnitate”, unde femeile, dar și soții ori partenerii acestora spun că „drepturile femeii sunt drepturi ale omului”. Desigur, nici un marș anti-avort nu este ceva ilegal, însă, ilegal și imoral este ca orice reprezentant al unei autorități să se erijeze în formator sau mai precis… deformator de opinie, prin discursuri și îndemnuri rostite la tribună!

Calitatea de conducător sau șef de instituție nu dă nimănui dreptul de a se amesteca, cataloga sau judeca opțiunile și alegerile personale ale cetățenilor, cu atât mai mult cu cât discutăm de aleși plătiți din banii noștri!

Nu, oamenii nu-și doresc să vă tot asculte la nesfârșit, cum dați sfaturi de la tribună despre cum să își trăiască viețile, de cine să își lege destinele, cum să trăiască, ce să aleagă când vine vorba de decizii mari sau mai mici, în viețile lor. Pricepeți că nu aveți niciun drept să vorbiți la microfoane în numele unei întregi comunități care v-a ales, doar pentru că sunteți prefect, primar, episcop sau orice altă persoană aleasă să conducă un județ sau un municipiu ori instituție, sunteți obligat să evitați orice discurs separatist și orice sfat care pe o parte dintre locuitori i-ar putea avantaja (deși până și ei sunt sătui de vorbe, în lipsa faptelor dovedite, pentru care v-au și ales de fapt) iar cealaltă parte ar fi nu doar lăsată de izbeliște și ignorată, ci condamnată cu vorbe grele, rostite în piața publică, la microfon.

Dacă de lucruri bune care să ne ducă și pe noi vizibil către evoluție, nu suntem în stare, măcar să se evite penibilul și ipocrizia. Evitați prejudecățile și concepțiile din Evul Mediu! Ne curg balele și lacrimile uitându-ne la alții, la viața lor, la felul în care cei care îi conduc îi ajută să scape de stresul și depresiile pe care le acumulează fiecare, tot mai mult, la locul de muncă. Sunt suficiente lipsurile, problemele de toate felurile și sărăcia în care trăim, nu le mai spoiți cu vorbe pentru că nu au cum să arate altfel decât tot hâde și triste, așa cum sunt de fapt!

Oamenii aceia au unde să iasă, au ce să facă, au de unde să aleagă. La noi? Nimic altceva în afară de ceea ce vedeți și de ceea ce v-am reamintit mai sus. În acest ritm, vom ajunge, în sunet de clopote și slujbe puse la boxe în centrul orașului, un oraș al pomenilor și al veșnicelor pomeniri. Un oraș al partidului, al intereselor politice, al mediocrității din toate punctele de vedere, tocmai pentru că ceea ce este bun și valoros în el nu este valorizat, nu este stimulat sau ajutat.

Zalăul nu doar că a ajuns cel mai slab dezvoltat municipiu din regiune și pe locul trei din coadă pe țară, dintre toate municipiile, ca nivel de trai, posibilități de petrecere a timpului liber, evoluție pe plan social și cultural. Zalăul riscă, sub astfel de cadre care ne conduc, să moară definitiv, să devină o “enclavă” părăsită de copiii de astăzi – tinerii de mâine pe care ne bazăm viitorul, trăind în continuare cu ceea ce ni se oferă. Pomeniri, depuneri de coroane, mese rotunde și eternele minciuni electorale.