Biblioteca Judeţeană „I.S.Bădescu”, sub egida Consiliului Judeţean Sălaj şi în colaborare cu Instituţia Prefectului Sălaj, organizează, în Anul Centenarului, proiectul de amploare „Caravana Unirii”, ce pune accent pe sentimentele de dragoste, stabilitate, unitate și respect faţă de valorile neamului românesc.
Caravana va străbate întreg judeţul, urmând să ajungă în fiecare localitate sălăjeană. „Ne vom opri, prioritar, la busturi, statui ridicate în memoria marilor personalităţi care au contribuit la făurirea României Mari, precum şi la monumente dedicate eroilor, care s-au jertfit pentru apărarea pământului străbun”, ne-a declarar Florica Pop, managerul Bibliotecii Judeţene. Programul va fi stabilit cu fiecare oraș/comună în parte şi va fi derulat pe tot parcursului anului 2018.
Potrivit sursei citate, duminică, 25 martie, „Caravana Unirii” poposeşte în comuna Bocşa, locul natal al marelui tribun Simion Bărnuţiu, cu opriri la Centrul Cultural, Monumentul Eroilor şi bustul lui Bărnuţiu, Căminul Cultural Bocşa, Cimitirul Eroilor Sălăjeni, Cîmpia şi Borla.
În această acţiune, parteneri sunt Batalionul 317 Sprijin Logistic „Voievodul Gelu” şi Liceul de Artă „Ioan Sima” Zalău, iar colaboratori, Primăria şi Consiliul Local, Biblioteca Publică, Şcoala Gimnazială „Simion Bărnuţiu” Bocşa.
„Imi place ” harta de pe panou !