Daniel Săuca
La rubrica de față vă propun (în chip de editorial) un fragment dintr-un interviu realizat de mine cu prof. Andrei Marga, în februarie 2012, la Radio Transilvania Zalău. Merită să ne aducem aminte despre lucruri, opinii importante. Și (sau mai ales) în Anul Centenar.
(…) Rep.: S-a discutat mult şi după 90, cu istericale, pe tonuri foarte apăsate, nervoase, despre rolul oamenilor de cultură sau ceea ce ar putea face cultura din această ţară. Care credeţi că ar fi acest rol? Ar exista un asemenea rol?
Andrei Marga: O să încerc să aduc în discuţie evaluări, să spun, cât mai obiective. Aveţi dreptate. Este la noi şi multă isterie în discuţii şi e legată până la urmă, trebuie să înţelegem, de părerea că cei care discută sunt ei înşişi implicaţi în toate. Toţi care sunt implicaţi în toate trăiesc mai acut situaţia şi trăim uneori cu accente de multe ori mai ascuţite. De aceea aş cita imediat ideea lui Hugh Setton Watson, cunoscut istoric, jurnalist britanic care a petrecut mai mulţi ani în această parte a Europei şi care a dat în 1945 acea carte „Europa răsăriteană între războaie”, un om care avea o simpatie teribilă pentru români. Spune textual că românii sunt cel mai talentat popor din această parte de Europă. Dar, apropo de întrebarea dvs., el spunea simplu, în România intelectualitatea, intelighenţia, oricum oamenii cu o pregătire mai îndelungată, să o luăm aşa, aceşti oameni au trădat. În loc să se ocupe de mizeria vieţii ţăranilor, în loc să se ocupe de duritatea birocraţiei din România, în loc să se ocupe de multele probleme nerezolvate ale României timpului, aceştia, deci, intelectualii preferă să meargă să caute favorurile celui care conduce. Sigur, acestea au fost spuse în 1945. Setton Watson a adăugat imediat că, în aceste condiţii, democraţia nu poate înflori. Abia după ce românii vor lichida această atitudine de trădare a intelectualilor, poporul român, care spunea că este cel mai talentat popor din această parte a Europei, cum aminteam adineauri, poporul român va putea să se bucure de roadele civilizaţiei moderne. Această evaluare, repet, din 1945, trebuie să ne dea de gândit şi astăzi. În definitiv astăzi nu este diferită situaţia. Marea parte a intelectualităţii – putem discuta ce însemnă să fii intelectual, dar nu insist acum – preferă să se aranjeze, pe lângă o putere temporală, pe lângă o putere sau alta, în orice caz, în loc să discute cu francheţe, cu onestitate, cu obiectivitate, desigur, problemele care sunt. Şi problemele, din păcate, sunt în continuare. România are acum cel mai grav declin al forţei de muncă probabil din toată istoria ei modernă. Efectivul de lucrători – care să iau indicatorul cel mai precis – este proporţional mai mic probabil oricând în istoria modernă a României, care şi aşa nu avea un produs intern brut corespunzător mărimii ei, potenţialului ei. Şi l-a prăbuşit în ultimii trei ani cu încă un sfert. România şi-a redus investiţiile publice – o ţară care are nevoie ca de aer de investiţii – cu 30 şi ceva la sută. România la ora actuală, ca să sintetizez, este o ţară în care 85 la sută dintre oameni spun clar că direcţia este greşită. Cei care ne conduc ne duc pe un drum greşit încât trebuie făcută o schimbare. Vizavi de situaţia României actuale, o situaţie extrem de gravă, ceea ce fac intelectualii, ceea ce fac oamenii de cultură nu este suficient. Trebuie să spunem aceasta. (…)
