Noile microbuze Mercedes, achiziționate de Primăria Zalău, au ieșit vineri pe traseu la primele ore ale dimineții. Transurbis a stabilit și liniile pe care acestea circulă și traseele din municipiu. Astfel, cele șase microbuze circulă începând de vineri, 9 martie, pe următoarele linii: 4, 4B, 5, 7, 12, 13, 14, 16, 26 și 28, unde fluxul de călători și traseele liniilor de transport în comun permit mijloace de transport de capacitate mică sau medie. În anumite intervale, când fluxul de călători nu este mare, noile microbuze vor deservi și liniile 1, 6B și 11. Reprezentanții Primăriei Zalău spun că în perioada următoare, municipalitatea are în plan să achiziționeze și 20 de autobuze, de această dată hibrid, așa cum de altfel și legislația actuală impune.