# Toate femeile au aşteptat ieri o floare, o mică atenţie din partea bărbaţilor. Umblau masculii de bună-dimineaţă prin centrul Zalăului cu flori şi cadouri de parcă ar fi fost ultimul 8 Martie din viaţa lor. Până şi cele care cerşesc au vrut să fie în rând cu lumea şi au schimbat placa, punând-o pe cea de ziua femeii: „daţi-mi 1 leu de 8 Martie”. Şi, dacă tot a fost 8 Martie, şi sunt femei şi ele până la urmă, n-aveai de ales, scoteai leul, nene, ce să faci.
# Cea mai importantă decizie din istorie, este cea luată cu ocazia zilei de 8 Martie de mai marii unei instituţii de cultură de lângă piaţă. Au dat slobod la beutură între orele 13 şi 16, că, deh’, noi de ce nu am sărbători ziua femeii sau a mamei, că nimeni nu mai ştie ce se sărbătoreşte până la urmă, de 8 Martie. Oameni buni, nu spune nimeni să nu daţi pe gât un şpriţ sau o cupă de şampanie, doar nu e capăt de lume, dar chiar nu interesează pe nimeni astfel de lucruri. Brusc şi dintr-o dată suntem corecţii-corecţilor, parcă în alte zile, nimeni, dar absolut nimeni din instituţia aia nu ar putea să-l pomenească pe Bachus fără să ştie cineva. Daţi-o în sărăcie, că asta a fost de toată jena.