În ultima săptămână, numărul sălăjenilor diagnosticaţi cu gripă a crescut alarmant. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj, în perioada 27 februarie-5 martie, nu mai puţin de 49 de persoane au fost infectate cu virusul gripal, toate necesitând spitalizare pentru administrarea tratamentul şi pentru a fi ţinute sub observaţie medicală. Numărul cazurilor de gripă este de patru ori mai mare decât cel din săptămâna precedentă, când au fost diagnosticaţi 12 pacienţi.
Sursa citată a mai precizat că din totalul îmbolnăvirilor, 13 au fost înregistrate la categoria de vârstă 15-49 de ani, şi alte 13, la persoane peste 65 de ani. Nu a existat niciun deces.
În schimb, a scăzut numărul infecţiilor acute ale căilor respiratorii superioare şi al pneumoniilor. Astfel, în ultima săptămână, 2.970 de sălăjeni (-11 la sută) au fost diagnosticaţi cu astfel de afecţiuni, 35 la sută dintre ei fiind copii cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani şi aproape 33 la sută, persoane între 15 şi 49 de ani. În majoritatea cazurilor a fost vorba despre cazuri uşoare de boală, doar 19 pacienţi, toţi copii, fiind internaţi.
Alţi 403 pacienţi, circa 34 la sută dintre ei cu vârste între 15 şi 49 de ani, au fost diagnosticaţi cu pneumonie, numărul lor fiind cu 6,5 procente sub cel din săptămâna anterioară. Din totalul bolnavilor, 82 au fost spitalizaţi, mai mult de jumătate fiind copii.
Ministerul Sănătăţii recomandă persoanelor care prezintă semne de boală să se prezinte la medicul de familie pentru diagnosticare și instituirea unui tratament corect. Dat fiind că sezonul de gripă se estimează că va dura până la finalul lunii martie și chiar începutul lunii aprilie, specialiștii recomandă vaccinarea ca cea mai eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirii cu virusurile gripale. De asemenea, măsurile de igienă personală (spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sănătos – alimentaţie bazată pe legume şi fructe, odihnă şi mişcare) sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii, şi în special prin gripă. O altă modalitate de a preveni răspăndirea virusului gripal este izolarea la domiciliu în cazul diagnosticării cu gripă și evitarea contactului cu alte persoane.