Prima achiziție consistentă de documente realizată de Biblioteca Județeană „I. S. Bădescu” Sălaj în acest an este colecţia „România – Marea Unire. 1918-2018”, apărută la editura TipoMoldova din Iași şi coordonată de istoricul Ioan Scurtu. Acesta este autorul a peste 100 de lucrări, multe dintre ele cuprinzând pagini importante din drumul poporului român spre împlinirea idealului național de la 1 Decembrie 1918.
Prezentarea colecției care cuprinde 100 de titluri, în 160 de volume s-a realizat în prezența lui Aurel Ştefanachi, redactor colecție, director al editurii Tipo Moldova, scriitor și cunoscut om de cultură.
“În 2018 se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire din 1918. Un eveniment epocal în istoria României, care s-a înscris în fluxul european-național și politic-de la sfârșitul Primului Război Mondial. Anii 1917-1918 au marcat o schimbare majoră a configurației statale pe continentul european, caracterizată prin dezmembrarea celor două mari imperii-Rusia și Austro-Ungaria – și apariția de noi state naționale sau întregirea altora. Editura TipoMoldova a propus publicarea a 100 de cărți de istorie consacrate Marii Uniri, la împlinirea a 100 de ani de la acest eveniment. Am răspuns cu plăcere propunerii de a colabora pentru materializarea acestui gând și de a selecționa cele 100 de titluri care să reflecte problematica Marii Uniri. Am urmărit evoluția istoriografiei românești, cărțile incluse în această colecție fiind scrise într-un anumit context politic, care a influențat posibilitățile de documentare și publicare a cărților respective”, a precizat coordonatorului colecției.
Toate volumele sunt însoțite de documente, multe dintre ele nepublicate înainte, colecțiea fiind recomandată atât publicului dornic de cunoașterea adevărului istoric, cât și profesorilor, istoricilor, specialiștilor.