Dosarul de trafic de influență avându-i ca inculpați în cauză pe Dan Radu și Băican Lucian, foști funcționari în cadrul Primăriei Zalău, a luat o turnură neașteptată miercuri, 28 februarie în instanța Curții de Apel din Cluj Napoca. Astfel, prin sentința magistraților Curții, a fost desființată în totalitate sentința inițială, dată de Tribunalul Sălaj, iar cauza a fost trimisă aceleiași instituții, pentru rejudecare.
Curtea de Apel a admis, astfel, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție –Serviciul Teritorial Cluj și apelul declarat de inculpații D.R. și B.C.L împotriva sentinței penale nr. 53 din 26 iulie 2017, pronunțată de către Tribunalul Sălaj, sentință pe care o desființează în întregime, fiind dispusă totodată rejudecarea cauzei de către aceeași instanță, respectiv Tribunalul Sălaj.
Pe lângă cele menținate mai sus, în sentința Curții de Apel se mai arată:
“Ultimul act procesual de la care se va relua judecata este derularea cercetării judecătoreşti şi administrarea de probe testimoniale şi ştiinţifice, cu respectarea principiilor continuităţii, contradictorialităţii, oralităţii şi nemijlocirii, urmate de dezbaterea în fond a cauzei şi motivarea sentinţei cu referire explicită la întrunirea sau nu a elementelor constitutive ale infracţiunilor, a oportunităţii schimbării încadrării juridice în cazul infracţiunii de trafic de influenţă şi verificarea tuturor apărărilor inculpaţilor, dar şi a probelor în acuzare cu respectarea principiului << egalităţii de arme >>, în urma unei stabiliri corecte a stării de fapt.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În baza art. 272 coroborat cu art. 273 C.proc.pen., acordă martorilor (…) și (…) suma de câte 100 lei şi martorului (…), suma de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, stabilite prin încheierea penală din data de 5 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Cluj, sume ce se vor achita de Serviciul de Contabilitate al Curţii de Apel Cluj din fondul cheltuielilor judiciare special alocat. Stabileşte în favoarea Baroului Cluj suma de 180 lei, onorariu parţial avocat din oficiu pentru avocat (…) ce se va avansa din FMJ. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 februarie 2018”.
Dan Radu a stat aproape doi ani după gratii
Arestat în luna octombrie a anului 2015, omul de afaceri Dan Radu a primit, în 26 iulie 2017 sentința nr. 53 a instanței Tribunalului Sălaj, în dosarul în care este acuzat de trafic de influență, spălare de bani și dare de mită. Dan Radu a fost condamnat de magistrații sălăjeni la 7 ani și 4 luni închisoare, în timp ce Băican Claudiu Lucian a fost condamnat la 3 ani închisoare cu suspendare, având un termen de încercare de 4 ani. Sentința Tribunalului Sălaj cuprindea și o pedeapsă complementară, potrivit articolului 66 aliniat 1 din Codul penal privind interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice și a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. Băican Lucian a fost obligat, prin această sentință, să execute 60 de ore muncă în folosul comunitătii. Cei doi au fost obligați, prin sentința inițială, la achitarea a câte 5.000 de lei cheltuieli judiciare. Instanța a dispus totodată confiscarea de la inculpatul Dan Radu a sumei de 278.216 lei şi a suprafeţei de teren 1.570 mp teren situat în Zalău, strada Ion Neculce nr. 1, iar de la inculpatul Băican Lucian a sumei de 69.056 lei contravaloarea terenului și a sumei de 4.262,58 lei. Au fost menținute măsurile asiguratorii luate prin ordonanţa din data de 14 ianuarie 2016 a procurorului din cadrul DNA Serviciul Teritorial Cluj asupra următoarelor bunuri aparţinând inculpatului Dan Radu: imobil cladire în suprafaţă de 158 mp situată în Zalău, strada Cloşca, nr.1; imobil în suprafaţă de 550 mp teren situat în Zalău strada Morii şi imobilul în suprafaţă de 158 mp situat în Zalău, strada Morii FN; imobilul în suprafaţă de 1.400 mp teren situat în extravilanul municipiului Zalău; terenul în suprafaţă de 1.600 mp, situat în extravilanul municipiului Zalău. S-a dispus totodată confiscarea unui imobil în suprafaţă de 1.500 mp situat în intravilanul municipiului Zalău; imobilul teren în suprafaţă de 1.570 mp teren situat în Zalău strada Ion Neculce nr.1 şi imobiliul aparţinând inculpatului Băican Lucian, de 831 mp teren situat în Zalău strada Alexandru Lapusneanu nr. 11. Sentința nu a fost definitiva si a fost atacată cu apel. Dan Radu s-a aflat în arest preventiv timp de 21 de luni, din octombrie 2015 până în 17 iulie 2017 atunci când Instanța a dispus o altă măsură, acesta fiind eliberat din arest.
baican s-a angajat la inserco, la mirel chis, incredibil cum a cazut in picioare
Sentinte marca PSD
Halal justitie !?!? Incotro ne indreptam ?
De ce mu se de numele procurorului care a instrumentat cazul ? si al judecatorului care a judecat cu aatata celeritate incat clujul i-a facut praf ?! Jenant
Oare sunt printre cei care au semnat si au iesit pe scarile tribunalului sa protesteze impotriva modificari legii privind raspunderea magistratilor .???
multi comenteaza, desi nu inteleg nimic din ceea ce au citit . de exemplu, cel de la 17>58. pai ce treaba are procurorul, ala a facut urmarirea penala, aici se pare ca sentinta nu a fost chiar buna . Pe de alta parte, clujul l-a facut praf intr-un stil interesant, dupa ce a judecat apelul cateva luni . de ce le-a trebuit atata timp ?
celalalt, care a comenteaza intelept la 18>01 – daca rechizitoriul l-a facut DNA-ul, e clar ca procurorul respectiv nu avea cum sa fie pe scari, ca prin zalau nu am auzit sa fie astfel de procurori 🙂
Pt. 23,57: Cei de care zici stiu ei ce spun. Presupun ca stie si domnia ta… scuze daca gresesc. Apelul da, fiind desfiintare cu trimitere putea fi judecat la primul termen, insa aici se poate suspiciona mai degraba ca decizia este in defavoarea inculpatilor. Ma refer la situatia in care, spre exemplu, instanta de apel s-a lamurit ca lucrurile nu stau asa cum sustine acuzarea si, in loc sa achite, retrimite cauza pentru a da sansa justitiei sa-i condamne pe inculpati pt alte fapte … cu privire la care nu au fost cercetati. Evident, sub pretextul schimarii incadrarii juridice.
Dosarul a fost instrumentat in prima faza de catre un procuror de la parchet ..de aici a inceput …apoi a ajuns la DNA ….deci putea sa fie procurorul pe scari ???? Nu aduc acuze …dar nu e normal sa ne jucam cu destinele unor oameni daca nu avem fapte si probe certe …
profesia de procuror si judecator este onorabila ..si majoritatea sunt demni de aceasta profesie dar trebuie recunoscut ca printre ei sunt si ,,portocale,, care uita ca menirea lor este sa faca dreptate nu sa batjocoreasca si sa condamne oameni nevinovati .
Bani online. Cautam urgent operatori pe internet. Castigurile sunt foarte motivante. Lucrati acasa la dvs, la calculator, in timpul liber. Asiguram instruire gratuita si de cea mai buna calitate. Trebuie sa aveti varsta de 18 ani si cunostinte minime de navigare pe internet. Cereti acum detalii la adresa de email a unuia dintre coordonatorii echipei noastre: kary_palkodani@yahoo.com