Aceste rânduri reprezintă un demers personal în spațiul public prin care doresc să supun atenției Primăriei muncipiului Zalău și locuitorilor orașului, necesitatea existenței copacilor din oraș și a modalității nepotrivite prin care societatea Citadin administrează acești copaci. Înțelegând dificultățile economice, și nu doar, bugetele pentru administrare limitate, eforturile de a reduce intervențiile ulterioare necesare îngrijirii, și astfel a costurilor, accesul îngreunat cu utilaje pe străduțe înguste, înțelegând toate acestea, retezarea din trunchi a copacilor, din punctual meu de vedere, și nu numai, este totuși o greșeală.
Nu fac referire la acei copaci care pot reprezenta prin starea lor de degradare /îmbătrânire avansată, un pericol pentru oameni sau bunuri, nici la acei copaci asupra cărora s-a intervenit în urmă unei sesizări justificate, mă refer, strict, la copacii sănătoși, tineri, care în urmă cu doar câțiva ani au fost, ceea ce numiți ,,toaletaţi’’. Un astfel de exempul este copacul din prim-planul imaginei, care săptămâna trecută (20.02.2018) a fost adus înapoi la stadiul de acum aproximativ 4-5 ani, adică retezat. Acest copac nu reprezenta absolut nici un pericol, nu interfera cu vreun imobobil, având un început de regenerare a coroanei. Am solicitat, la față locului, explicații lucrătorilor Citadin, însă răspunsul a fost aproape inexistent şi pe un ton nepoliticos. Lăsând la o parte aceste sofisticării și lamentări, precum și aspectul estetic sumbru pe care-l oferă o astfel de imagine, și pe care, personal, pot să îl accept, însă ce nu pot accepta este renunțarea la utilitatea și beneficiile pe care acești copaci le oferă. Într-un oraș în care mașinile au acaparat până la centimetru orice spațiu fără obstacol, de altfel, ca orice alt oraș, rolul vegetației este determinant în calitatea vieții. Știm (sper) că un singur copac matur produce de-a lungul unui anotimp o cantitate de oxigen care echivalează cu cea inspirată de 10 oameni de-a lungul unui an, că temperatura vara, în orașele cu multă vegetație, e mai scăzută cu câteva grade decât în cele cu vegetație resdusă, ca o perdea de copaci din fața unui imobil reduce consumul de energie în locuințe cu până la 20%, oferind protecție împotrivă vântului, a poluării fonice și crește chiar valoarea acestuia. Și mai știm că în 2018 în multe orașe ale lumii se plantează copaci pe acoperișurile clădirilor. Păstrând proporțiile, cred că administrația locală, printr-un inginer horticol poate măcar să facă o evaluare științifică corectă a copacilor care trebuie sau nu trebuie trunchiaţi și mai ales în ce fel. O dispoziţie din 2009 a Administrației Domeniului Public din București precizează că se vor elimina doar ramurile uscate și frânte din coronament și se vor reduce cu maximum 3 m. din lungimea ramurilor înclinate accentuat spre carosabil și imobilele din apropiere, în vederea evitării producerii de prejudicii fațadelor și asigurării desfășurării traficului în condiții de siguranță. Trunchind în acest fel un copac, îi anulezi rolul sau pe următorii cel puțin 5-6 ani. Cred că Primăria ar trebui să acorde o mai mare importanţă și atenție acestui aspect pentru că, la prima vedere, deși nu pare decât o problemă de ordin estetic, trunchiarea copacilor cu siguranță generează probleme cu ,,rădăcini adânci’’.
În final vreau să mai spun că aceasta nu este o critică, nu este nici măcar o sesizare, sau nu din aia cu termen de răpsuns în 30 de zile, în care ți se servește unu-două articole dintr-o lege sau altă, într-un limbaj rigid și obosit, ci e o sesizare însuflețită cu bătaie lungă în timp, ce face apel la nici mai mult nici mai puțin decât bunul simț al celora care încă își mai suflecă mânecile când se apucă de o treabă, acelora care pot decide și care sper, sper, privesc mai departe decât propria curte și ziua de mâine.
Sergiu Imbre
Zalău,
26 februarie 2018
citidan egal cu zero sant habarnisti oare garda de mediu ce face ? Aceste lucruri nu vad cum se pote sa taie crengiile in halul asta ?? Asta fac in fiecare an dar si locuitorii din zona sant vinovati ca nu sezizaza primaria si politia local si garda de madeiu trebuie oprit aceste defrisari !!!
sa dea un drept la replica Robert Goie, mare specialist, mare inginer si purtator de vorbe la Citadin sau si mai bine sefa de facto de la Citadin, Marc Maria
Si eu sunt tot un cetatean al orasului,dar vreau sa te intreb domnule Imbre daca ti-ai imaginat pana unde au ajuns crengile de la acel copac cand a fost furtuna.Iti spun eu chiar daca nu locuiesc in acel bloc.Cei care locuiesc acolo pot confirma ca le intrau crengile i casa.Asa ca…
Ciudat..si in strainatate sufla vantul, nu? Dar nu am vazut copaci ciuntati pana la trunchi, fara nicio amarata de crenguta. Te pomenesti ca or fi mai prosti ca noi, ori mai lenesi. Sau… ?
Doar un om prost poate sa isi taie craca de sub picior si oxigenul de la nas!. Aceste asa zise toaletari se numesc furt de lemn pentru cine nu pricepe iar pentru cei ce comenteaza aiurea precum ca sunt un pericol …nu copacii sunt pericolul ci oameni care ii urasc si vor sa faca rau naturi acesta este pericolul .La o furtuna copacii care au fost taiati sunt mult mai sensibili la a fii ruptii decat unul care este intreg neatins de om .Acesti copacii ofera viata si oxigen sunt superi vitali intrun oras de aceea nu o sa vedeti asemenea abuzuri aplicate de tarile din europa sau din lume ! Singuri ne distrugem sanatatea si oxigenul pentru bani !? Iar din pacate sunt multi prosti care sustin asfel de fapte.Cititi Biblia mai ales Geneza si Apocalipsa poate va veti da seama de valoarea unui copac.
Păi de ce nu ai ramas acolo?