Delegaţia României prezentă săptămâna trecută la turneul internaţional de box, categioria A, desfăşurat la Debrecen (Ungaria), l-a avut în componenţă şi pe zălăuanul Viorel Plosca, unul dintre cei mai renumiţi arbitri de box din ţară. România a avut trei sportivi reprezentanţi la acest turneu, iar cel mai bun rezultat a fost obţinut de Andrei Arădoaie, care a câştigat categoria 91 de kilograme.
Au fost prezenţi aproximativ 130 de sportivi din 22 de ţări, competiţia desfăşurându-se pe două ringuri.
22 de arbitri au oficiat la evenimentul de la Debrecen, iar din România, alături de zălăuanul Viorel Plosca a mai fost prezent bucureşteanul Ionel Orzoi. Ambii au fost declaraţi la finalul evenimentului cei mai buni arbitri ai turneului, acumulând acelaşi număr de puncte în urma prestaţiilor avute.
„A fost un turneu foarte puternic, de categoria A, ceea ce înseamnă că este printre cele mai puternice zece turnee la nivel european. Au fost prezenţi pugilişti foarte valoroşi din ţări cu tradiţie în box. Mă bucur că alături de colegul meu, Ionel Orzoi, am fost declaraţi cei mai buni arbitri ai turneului. Faptul că am avut un câştigător şi în rândul sportivilor, înseamnă că boxul românesc produce în continuare”, a afirmat arbitrul zălăuan.
Viorel Plosca este arbitru de box de mai bine de 20 de ani, iar în 2008 a devenit arbitru internaţional. În 2015, zălăuanul a fost ales vicepreşedintele Comisiei Centrale de Arbitri din cadrul Federaţiei Române de Box. Tot în urmă cu doi ani, Plosca a trecut la profesionişti, iar în prezent este preşedintele arbitrilor de box profesionist din cadrul Ligii de Box Profesionist din România.
La finalul săptămânii viitoare, Viorel Plosca va oficia la un nou turneu internaţional, de această dată în Bulgaria, eveniment ajuns la ediţia cu numărul 69. „Este un turneu de nivel mondial, unde participă aproximativ 400 de sportivi”, a mai declarat Plosca.