Cinci şcoli vor lua parte la cea de-a doua ediţie a proiectului educaţional „Cool să fii cool-t”, derulat de către Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău. Evenimentul din acest an are ca temă „Familia în perioada comunistă” şi îşi propune apropierea tinerilor de valorile patrimoniale. Elevii de la Şcoala Gimnazială Sînmihaiu Almaşului, Şcoala Gimnazială „Iuliu Maniu” Zalău, Şcoala Gimnazială „Corneliu Coposu” Zalău, Liceul de Artă „Ioan Sima” Zalău şi Liceul Ortodox „Sfântul Nicolae” Zalău vor fi implicaţi direct în colectarea de obiecte aparţinând perioadei comuniste, realizarea unei expoziţii şi a unor interviuri de istorie orală cu părinţii, bunicii care au trăit în perioada respectivă. Ca anul trecut, fiecare şcoală parteneră va realiza şi promova câte o expoziţie temporară, care va intra în concurs. Vernisajul expoziţiilor va fi urmat de o dezbatere, în cadrul căreia fiecare unitate de învăţământ va prezenta cel mai reuşit interviu de istorie orală.
Evenimentul va avea loc joi, 15 februarie, la Muzeul de Artă „Ioan Sima” din Zalău, începând cu ora 13.
invitat special este tovarasul tibor mark, securistul-sef al judetului, ordonator de credite al muzeului