Totul despre pensia anticipată parțială

Persoanele care au realizat un stagiu de cotizare cu cel puţin 8 ani mai mare decât stagiul complet de cotizare prevăzut de lege, pot solicita pensia anticipată cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare.

Vârsta standard de pensionare, stagiul complet de cotizare şi stagiul minim de cotizare în specialitate pentru femei şi bărbaţi sunt stabilite în raport de luna și anul naşterii (anexa nr. 5 Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice).

Cuantumul pensiei anticipate se stabileşte în aceleaşi condiţii în care se stabileşte cel al pensiei pentru limită de vârstă. Diferența dintre pensia anticipată parțială și pensia anticipată este aceea că, în cazul pensiei anticipate parțiale se aplică o penalizare (ce poate fi calculată consultând tabelul de mai jos) în timp ce în cazul pensiei anticipate nu se aplică niciun fel de penalizare.

Revenind la pensia anticipată parțială, Casa Județeană de Pensii Sălaj prezintă, pentru o corectă înțelegere, un exmplu pentru o persoană – o femeie născută în februarie 1958:

Vârsta standard de pensionare este 61 ani, iar stagiul complet de cotizare de 31 ani. Prin reducerea vârstei standard de pensionare cu 5 ani rezultă că, începând cu împlinirea vârstei de 56 de ani (în februarie 2014) persoana în cauză va putea solicita pensia anticipată, însă doar dacă, la momentul februarie 2014, va face dovada realizării unui stagiu de cotizare de cel puţin 39 ani (31 ani (stagiul complet de cotizare prevăzut de lege) + 8 ani).

Reducerea vârstei standard de pensionare prevăzută la această categorie de pensie  nu se cumulează cu nicio altă reducere reglementată de legea cadru sau de alte acte normative cu caracter special.

La stabilirea stagiului de cotizare pentru acordarea pensiei anticipate parţiale nu se iau în considerare: perioadele asimilate stagiului de cotizare în care asiguratul: a beneficiat de pensie de invaliditate; a urmat cursurile de zi ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, cu condiţia absolvirii acestora cu diplomă; a efectuat serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, pe durata legal stabilită, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat; stagiile de cotizare în sisteme de asigurări sociale neintegrate sistemului public de pensii. Perioadele suplimentare acordate pentru activitatea desfăşurată în grupele I şi a II-a de muncă, respectiv în condiţii deosebite și condiţii speciale se au în vedere la stabilirea stagiului de cotizare realizat.

Așadar, cel care vrea să beneficieze de acest tip de pensie este supus unei duble condiții:

Pe de o parte, trebuie să fi realizat stagiul complet de cotizare, care este de 35 de ani, sau chiar să-l fi depășit cu până la opt ani; pe de altă parte, poate cere pensia cu cel mult cinci ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, care este de 65 de ani pentru bărbați și de 63 de ani pentru femei. La bărbați deja se aplică această vârstă standard, în timp ce pentru femei va fi valabilă, în urma creșterilor eșalonate, din ianuarie 2030. În mod similar, pentru stagiul complet de cotizare trebuie să știm că în cazul femeilor încă se mai fac creșteri eșalonate, urmând să se ajungă la stagiul complet de cotizare de 35 de ani abia în ianuarie 2030.

Este foarte important de știut că, atunci când se solicită acest tip de pensie, la calculul stagiului de cotizare nu se iau în considerare așa-zis perioade asimilate la care face referire Legea pensiilor și anume: perioadele când s-a acordat pensie de invaliditate; perioadele de timp în care au urmat cursurile la zi ale învățământului universitar (dacă le-au absolvit cu diplomă); timpul cât au efectuat serviciul militar sau au fost elevi ai școlilor militare/de agenți de poliție ori studenți ai unei instituții de învățământ din sistemul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.

Modul de calcul al pensiei

„Cuantumul pensiei anticipate parţiale se stabileşte din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă, prin diminuarea acestuia în raport cu stagiul de cotizare realizat şi cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare”, prevede legea în discuție. În acest sens, actul normativ vine cu un tabel care să reflecte procentul de diminuare, în funcție de perioada de stagiu:

Perioada de cotizare realizată peste
stagiul standard complet
Procentul de diminuare pentru fiecare
lună de anticipare
până la un an 0,50%
peste un an 0,45%
peste doi ani 0,40%
peste trei ani 0,35%
peste patru ani 0,30%
peste cinci ani 0,25%
peste șase ani 0,20%
între șapte și opt ani 0,15%

La acordarea pensiei anticipate parţiale, reducerea vârstei standard de pensionare nu poate fi cumulată cu nicio altă reducere legală, întrucât acordarea acestei pensii presupune oricum ieșirea din activitate mai devreme decât ar trebui.

Odată ce au fost îndeplinite condițiile pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, pensia anticipată parţială se transformă în pensie pentru limită de vârstă şi se recalculează prin eliminarea diminuării stabilite conform tabelui de mai sus şi prin adăugarea perioadelor asimilate şi a eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de suspendare a plăţii pensiei anticipate parţiale. Practic, cel care solicită pensia anticipată parțială nu trebuie să facă o cerere pentru recalcularea pensiei, întrucât asta se produce din oficiu.

Până la jumătatea lui 2016, cuantumul pensiei anticipate parțiale era stabilit din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă ce s-ar fi cuvenit solicitantului, însă prin diminuarea acestuia cu 0,75 șa sută pentru fiecare lună de anticipare. După cum se poate observa, modul de calcul actual este mult mai avantajos decât cel vechi, pentru că acum calculul se face în funcție de anii munciţi în plus faţă de stagiul complet de cotizare prevăzut de lege.

Pentru a compensa oarecum situația dezavantajoasă din cazul celor ce s-au pensionat anticipat parțial în perioada 2011 – 2016, a intrat în vigoare toamna trecută un act normativ care le permite celor dezavantajați să obțină recalcularea pensiilor. Această recalculare a început deja să se aplice de anul trecut și se face doar la cerere. Detalii despre cine poate beneficia de ea și cum se regăsesc aici.

Actele necesare pentru solicitarea pensiei

Cei care sunt interesați de obținerea pensiei anticipate parțiale și care îndeplinesc condițiile de acordare pot să facă o solicitare în acest sens la casa teritorială de pensii din raza domiciliului propriu. Solicitarea trebuie să fie însoțită de următoarele: cererea pentru înscrierea la pensie anticipată, carnetul de muncă (original și copie); carnetul de muncă pentru membrii CAP (original și copie); alte acte prevăzute de lege privind vechimea în muncă sau vechimea în serviciu realizată; actele de stare civilă: buletin de identitate sau carte de identitate, certificat de naștere și de căsătorie (original și copie); livretul militar (original și copie), diploma de absolvire a învățământului universitar și adeverința eliberată de instituția de învățământ superior din care să rezulte durata normală, perioada efectuării studiilor și faptul că acestea au fost urmate la zi; 

Adeverință privind sporurile cu caracter permanent reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă (original), adeverință privind încadrarea activității în fostele grupe I și/sau II de muncă, în condiții deosebite, speciale și alte condiții de muncă (original),  procura specială pentru mandatar (original și copie); acte pentru dovedirea calității de beneficiar al Decretului-lege nr. 118/1990 și/sau al Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din Decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004; dovada încetării calității de asigurat în cazul înscrierii la pensie anticipată parțială, pentru persoanele care, la data solicitării, nu mai au calitatea de asigurat (original); adeverință care să ateste perioadele de activitate realizate după data de 1 ianuarie 2011 (original); alte acte întocmite potrivit prevederilor legale prin care se dovedesc elemente necesare stabilirii drepturilor de pensie.

Pensia anticipată parțială se stabilește prin decizie a casei teritoriale și se acordă de la data înregistrării cererii, potrivit Legii nr. 263/2010. Cererea de pensionare se admite/respinge în cel mult 45 de zile de la depunerea cererii, iar decizia de pensionare se comunică în cinci zile de la emitere.

Cererile de pensionare anticipată pot fi retrase înainte de emiterea deciziei de pensionare, iar deciziile de pensionare deja emise pot fi anulate, la cererea solicitantului, în 30 de zile de la comunicare. De asemenea, trebuie reținut că deciziile de pensionare pot fi contestate în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestații, iar apoi în instanță.

 

 

4 Thoughts to “Totul despre pensia anticipată parțială”

  1. I.C.

    DE CE nu plătește în toată țara guvernul repetentului Dragnea și a ministrei „Tramvaiului” Vasilescu pensiile recalculate nici după termenul de 45 de zile prevăzut de legea 263 pentru recalculare? Din 24 noiembrie de cînd am depus cererea pînă în 9 februarie n-au trecut 45 de zile? Legea 216 nu prevede plata începînd de luna următoare cererii?

  2. D.M.

    Am depus cerere de recalcul (sunt pensionat anticipat partial din 2016) si nici pana azi nu am primit nici noua decizie si nici un ban in plus. Despre asta ce zice Casa de pensii Salaj?

  3. Anonim

    Casa Județeană de Pensii Sălaj să nu mai explice prin ziare ceea ce nu are de gînd să plătească nici a treia lună după intrarea în vigoare a legii!

  4. Anonim

    Ce fain! Adică cei 1 an și 4 luni pierduți din viata cât am fost obligat sa „servesc patria” nu se iau în calcul pentru pensionare. De parca în acea perioada am fost în vacanta în Hawaii… Vorba aia:”frumoasa tara, păcat că-i locuita”!

Leave a Comment