Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IPJ) Sălaj a scos în acest an la concurs cinci posturi pentru diferite funcţii. Peste 90 de persoane au fost înscrise pentru cele cinci locuri de muncă, 54 dintre aceştia concurând pentru cele două posturi de agenţi, iar 30, pentru cele două posturi de ofiţeri. Şase dintre cei înscrişi candidează pentru postul de îngrijitor – personal contractual.
Una dintre condiţiile impuse pentru postul de ofiţer specialist II – Serviciul Resurse Umane a fost ca persoanele înscrise să fi absolvit studii universitare de lungă durată în domeniile: educaţie fizică şi sport, sport şi performanţă motrică, ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică, ştiinţe juridice/drept, ştiinţe ale educaţiei. Cei care au urmat trei ani de facultate, au fost obligaţi să deţină o diplomă, un atestat sau un certificat de absolvire ca instructor în domeniul artelor marţiale sau să fi urmat masterul în educaţie fizică şi sport.
Printre cei înscrişi la acest concurs s-au numărat foşti şi actuali sportivi de performanţă, trei dintre ei fiind declaraţi apţi în urma testării psihologice: Marcel Doru Ţârle, Iulia Cliţan şi Ovidiu Teuşan.
Marcel Doru Ţârle a fost unul dintre cei mai mari discoboli din istoria atletismului românesc, fiind multiplu campion naţional în proba de aruncare a discului. În 2010 a fost numit director tehnic al echipei de volei din municipiu, fiind înlocuit din această funcţie în urmă cu doi ani.
Iulia Cliţan, unul dintre cele mai bune produse ale artelor marţiale sălăjene, este legitimată la CS Terra Kid Zalău, fiind multiplă campioană naţională, europeană şi mondială în acest sport.
Fost voleibalist la echipele Ştiinţa Explorări Baia Mare şi Phoenix Şimleu Silvaniei, Ovidiu Teuşan este antrenor al echipei de juniori ACS Şimleul Sport.
Morare vezi ca ai gresit iar. E Chitan, nicidecum Clitan.
Al tau viceprimar, Bala
Deci…………. sportivii lupta pentru post de conducere in Ministerul de interne. Atunci cei care termina Academia de Politie, isi vor cauta posturi de conducere la Ministerul Sportului? Intreb si eu pentru un prieten…..
Marcel Doru Tirle a lăsat echipa de volei la limita desfiintariii. A lăsat datorii enorme la club, a lăsat o groaza de sportivi neplătiți . Merita răsplătit cu un post pe undeva, chiar dacă e pe alta planeta. Iulia Clitan pare a fi cea mai potrivită , alta mentalitate, alta forța de a se adapta la nou, alta generație. In plus, pentru a câștiga atâtea titluri, e nevoie si de creier, încă un Argument in favoarea ei.