Instituția Prefectului Sălaj a găzduit, joi, 25 ianuarie, prima ședință din acest an a Comitetului consultativ de dialog civic pentru persoane vârstnice, la ședință fiind prezenți mai mulți lideri de sindicate ale pensionarilor din județ care și-au prezentat, în fața subprefectului Vegh Alexandru, problemele pe care le-au întâmpinat anul trecut, propuneri la legislația pensiilor, precum și o situație cu principalele activități desfășurate în anul 2017.
Ilie Gorgan, președintele Sindicatului Liber al Pensionarilor (SLP) Sălaj a spus, în numele organizației pe care o conduce, că, pe parcursul anului trecut, organizația a continuat activitățile de acordare a unor ajutoare bănești, dar și a pachetelor cu alimente, distribuite cu diverse ocazii, pensionarilor nevoiași din județ. Președintele SLP Sălaj a subliniat faptul că organizația a făcut o serie de demersuri către reprezentanții Parlamentului și Guvernului, pentru modificarea legii pensiilor privind valoarea punctului de pensie la 45 la sută din salariul mediu brut din România. Ilie Gorgan a spus că, creșterea, în medie, a pensiei cu 25 de lei, față de creșterile salariale anuale ale salariului mediu brut, reprezintă o discriminare față de cea mai greu încercată clasă socială din țară – pensionarii. Ilie Gorgan a amintit și de protestele pe care SLP Sălaj le-a făcut, anul trecut, cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, pe motiv că, pe tot parcursul anului, organizația sălăjeană nu a primit nici măcar un leu din banii alocați de Guvern în acest scop.
SLP Sălaj va avea ca obiective, în acest an, organizarea și desfășurarea activităților specifice legate de Ziua Femeii, în 8 martie, dar și intenția de a organiza Ziua Pensionarului, în 1 octombrie, cu condiția ca Guvernul, de această dată, să aloce o sumă de bani în acest scop. Ilie Gorgan a spus, în cadrul ședinței, că organizația pe care o conduce va continua demersurile pentru schimbarea, în favoarea pensionarilor, a Legii Pensiilor și va continua, totodată, activitățile specifice prin care pensionarii care trăiesc la limita subzistenței să poată beneficia și în acest an de ajutoare bănești și pachete alimentare din partea organizației.
„Sindicat” al pensionarilor? Sigur nu al șomerilor? Și „liber”? Cînd s-a eliberat? Există și sindicate nelibere?