Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat recent în dezbatere un proiect de ordin privind procedura de restituire a sumelor reprezentând taxe sau alte venituri ale bugetului de stat, plătite în plus sau necuvenit şi pentru care nu există obligaţia de declarare. Noile reguli sunt conforme cu Codul fiscal, spun inițiatorii, dar erau necesare și pentru cazurile de restituire a a taxei achitate de contribuabil/plătitor în situaţia în care organul fiscal central respinge emiterea soluţiei fiscale individuale anticipate (SFIA), respectiv emiterea/modificarea acordului de preţ în avans (APA).
Fiscul detaliază că solicitanții depun cererea de restituire la autoritatea sau instituţia publică ce nu a realizat prestaţia solicitată ori la care au efectuat o plată în plus faţă de obligaţia legală, care verifică dacă prestaţia nu s-a realizat ori dacă plata a fost efectuată necuvenit sau în cuantum mai mare decât obligaţia legală. În termen de 15 zile de la data depunerii cererii, se emite dispoziţia de restituire. De asemenea, autoritatea sau instituţia publică verifică încadrarea în termenul legal de prescripţie a dreptului de a cere compensarea sau restituirea sumelor în cauză, respectiv în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere dreptul la restituire.
Potrivit proiectului, în situaţia în care persoana solicitantă nu este îndreptăţită la restituire autoritatea sau instituţia publică respinge cererea de restituire şi înştiinţează solicitantul.
Dacă solicitantul sumelor restante are, la rândul său, restanțe sau obligații fiscale neachitate, inclusiv amenzi de orice fel şi alte creanţe bugetare, transmise spre recuperare organului fiscal central competent, suma solicitată se restituie solicitantului numai după constatarea compensării cu obligaţiile sale restante.
„În cazul solicitanţilor persoane juridice, restituirea sumelor cuvenite se efectuează numai prin decontare bancară, în contul indicat prin cererea de restituire, iar în cazul solicitanţilor persoane fizice, restituirea se efectuează fie în contul bancar indicat prin aceeaşi modalitate de aceştia, fie în numerar, pentru sume mai mici de 500 lei, la ghişeul unităţii Trezoreriei Statului, în baza Notei privind restituirea/rambursarea unor sume”, se mai precizează în ordin.
Proiectul de Ordin ANAF a fost publicat pe site-ul instituției pe data de 23 ianuarie, iar după împlinirea termenului de dezbatere publică, va fi adoptat și aplicat.