Iarna își intră în drepturi și în județul nostru, iar şoferii care ies în trafic trebuie să țină cont de unul dintre cele mai vânate obiecte, în această perioadă, de către poliția rutieră: cauciucurile de iarnă. Deocamdată, polițiștii sălăjeni nu au aplicat, în acest sezon, amenzi pe acest segment însă, cu siguranță, agenții rutieri nu vor neglija acest aspect ce va fi “reactivat” odată cu primele ninsori consistente din acest an. Șoferii riscă amenzi usturătoare și puncte de penalizare pentru lipsa anvelopelor de iarnă din dotarea autovehiculelor cu care circulă.
Totodată, trusa medicală, stingătorul de incendiu, vesta reflectorizantă şi cele două triunghiuri reflectorizante, necesare pentru semnalizare în caz de avarie sau accident, trebuie să nu lipsească din orice portbagaj, şi, preferabil, să fie în termenul de valabilitate. Toate aceste echipamente sunt obligatorii, iar lipsa lor vă poate aduce o amendă usturătoare.
Dotarea autovehiculului cu cauciucuri de iarnă este obligatorie (chiar dacă pe raza județului nostru nu au căzut, încă, zăpezi consistente) în cazul șoferilor care pleacă la drum și tranzitează județe în care zăpada este prezentă, așa cum se întâmplă în această perioadă în multe județe din sud-vestul, estul și centrul țării, unde zeci de drumuri sunt blocate sau greu practicabile din cauza zăpezii și a viscolului. Reprezentanții poliției rutiere zălăuane ne-au comunicat că sancțiunea prevăzută pentru lipsa anvelopelor de iarnă este prevăzută în clasa a IV-a de amenzi, respectiv 9-20 de puncte amendă, în condițiile în care un punct de amendă reprezintă 145 de lei. Polițiștii pot reține totodată, în urma constatării acestei contravenții, și certificatul de înmatriculare al autovehiculului.
Majorarea salariului minim brut, din 1 ianuarie 2018, ar fi dus automat la modificarea punctului-amendă, având în vedere modul de calcul al acestuia. Totuși, Guvernul a decis anul trecut, prin ordonanță de urgență, să plafoneze punctul-amendă la 145 de lei, această valoare urmând să fie păstrată pe tot parcursul anului 2018.
Cea mai mare amendă aplicată de polițiștii zălăuani pentru o astfel de contravenție a fost de 1.125 de lei, sancțiune aplicată în urmă cu un an de polițișii rutieri în cazul unui șofer din Zalău.
OBLIGATORIU ! daca sunt iesite din termenul de valabilitate, nu mai sunt bune si asta e ca si cum nu le ai. Daca ai noroc, scapi cu avertisment si 2 puncte
nu swe dezmint astia de la PSD ! tot cu infractorii tin ! numa de grija lor le pasa !
Chiar daca nu e zapada ,sub 7 grade le scade eficienta.In primul rand fiecare sofer care nu i-si pune cauciucuri de iarna i-si pune propria viata in pericol si apoi pe a celorlalti