Începutul de an 2018 surprinde partidele din România într-o poziție deloc onorabilă (cum altfel?), murdare din cap până în picioare cu mocirla în care se zbat de atâția ani. Cu riscul să comit o eroare de exprimare, cum ar fi de exemplu un pleonasm, totuși, parcă niciodată nu mi-a fost dat să văd mai multă mizerie în politica românească. Nici măcar în perioada iliesciană, când disidenții erau fugăriți pe stradă cu bâtele de către comuniștii, securiștii și minerii lui Ion Iliescu. Ca atunci, și acum, când politrucii încearcă să își salveze propriii penali, România este împărțită în două tabere.
Cu riscul să mă repet, este evident pentru toată lumea că promotorii curentului de eliberare a corupților, tâlharilor, criminalilor, hoților și a violatorilor din puşcăriile supraaglomerate ale patriei sunt supușii lui Liviu Dragnea. Cu toate acestea însă, chiar dacă lucrurile sunt cât se poate de vizibile, trandafirii pesediști conduc și astăzi detașat în toate sondajele de opinie. Cum se poate așa ceva? Foarte simplu. Cei care se mușcă mereu momeala politrucilor sau se lasă amagiți de promisiuni dețin majoritatea în această țară, iar acest lucru nu se va schimba curând. Pentru că, în România, nu-i așa?, mama naivilor e mereu gravidă.
Umăr la umăr cu cei de la PSD, tovarăși în inițiative “geniale” de tip anti-justiție, aldiştii lui Tăriceanu au pierdut demult contactul cu liberalismul veritabil pe care-l invocau cu mândrie patriotică în urcă cu ceva vreme. Singura preocupare actuală a partidului lui Tăriceanu este cea de denigrare, sub orice formă, a procurorilor DNA. Orbit de ură, al doilea om în stat nici nu mai poate disimula disprețul pe care-l are față de oamenii legii.
De departe însă, cea mai mare dezamăgire o reprezintă liberalii. Incapabili să își găsească un lider veritabil, cu un Ludovic Orban a cărui imagine e mai degrabă cea a unui trubadur pierdut în fumul petrecerilor, liberalii formează astăzi un partid mai degrabă muribund. Nu de puține ori am avut senzația că peneliștii doresc schimbarea legilor justiţiei mai abitir decât pesediștii. Cu excepția câtorva zvâcniri, liberalii savuză mai mereu că sunt împușcați într-o aripă. Nu-i nimic nou sub soare dacă amintim aici că și în partidul lui Orban există o mulțime de indivizi certaţi cu legea, care abia aşteaptă să pună și ei, în sfârșit, liniștiți, capul pe pernă.
Useriștii au avut un start prost și au continuat la fel de prost. S-au sfărâmițat în tabere, devenind vocali când și când. Prea vocali uneori totuși, cei de la USR au dus ideea de “opoziție” spre ridicol, spre circ. Cu toate acestea, deși știu că spun lucruri mari într-o Românie în care opoziția este pe cale de dispariție, cu toată bufoneria pe care ne-au servit-o, o mică parte dintre ei au demonstrat că încă mai sunt câțiva puțini bărbați în Parlament. Și-atât!
A, da, era să uit. Dacă nu știați, vă aduc aminte că, în decembrie 2016, în Parlamentul României, au intrat și cei de la PMP. Apropo, care Băsescu?
Tristă imagine, la cei 100 de ani de la înfăptuirea “României dodoloațe”, nu credeți?