Camelia Burghele, cunoscutul etnolog sălăjean specializat în magia terapeutică tradițională și formulele moderne de preluare a scenariilor magico-rituale, dar și în dinamica proceselor culturale din satele românești tradiționale, a lansat, recent, un volum dedicat reţetelor din bucătăriea tradiţională sălăjeană şi un altul despre tehnicile magice contemporane.
Reporter: Aţi publicat mai bine de 15 cărți, sunteți realizatoarea sau protagonista unor emisiuni de radio sau televiziune, v-am văzut de nenumărate ori în centrul unor manifestări sau evenimente culturale și, mai ales, știu că ați bătut în lung și-n lat satele Sălajului… au rămas și sate în care nu ați fost?
Camelia Burghele: Da… sigur că au rămas, deși, da, am fost, de-a lungul a mai bine de două decenii de etnografie de teren, în multe sate sălăjene și am povestit cu sute de țărani, mai ales bătrâni ai comunității și mai ales femei, știut fiind faptul că femeile sunt mai volubile, mai povestitoare și sunt și mai atente păstrătoare ale memoriei locale. Am testat, astfel, live, multe dintre principiile cercetării etnografice de teren – o serie de lucruri interesante pe care le știam doar teoretic, din facultate.
Și mă declar absolut privilegiată și fericită că am „prins”, în teren, „la sursă”, transformări sociale, culturale și spirituale ale ruralului local: am putut vedea încă ceea ce noi, etnologii, numim „satul tradițional”, dar și amintirile vii ale mecanizării agriculturii, cotelor, întovărășirilor agricole, colectivizării, iar apoi naveta la oraș și „creșterea nivelului de trai” la sate; am putut înțelege apoi ce a însemnat momentul decembrie 1989 în viața satului vechi, cu trecerea grea prin lunga perioadă de „tranziție”; am văzut apoi efectele dintre cele mai ciudate și, deseori, șocante, ale aderării la UE, cu urbanizarea excesivă și, mai nou, migrația sezonieră către statele capitaliste occidentale. În tot acest timp, țăranul român, sălăjean, a fost nevoit să renunțe la biserică, la posturi, la obiceiuri și tradiții, la spiritualitatea sa condensată iar apoi să revină la ele, dar și să se obișnuiască cu termopanele, cu autoturismele second-hand, cu șoselele asfaltate, cu telefoanele mobile, cu internetul…. însă memoria satului e încă vie și oamenii încă mai sunt dornici să povestească despre cum trăia satul în vremea tinereții lor…
Rep.: Despre toate aceste lucruri vorbiți în cele zece volume din seria „Satele sălăjene și poveștile lor”?
C.B.: Da, și despre multe altele: despre bucuria sărbătorii și tristețea finalului de drum, depre descântecele de deochi și mersul la biserică duminica, despre danțul la șură și făcutul ciurului tăiat pe spăcel, despre torsul cânepii și acoperirea caselor cu paie, despre lada de zestre a fetelor și colindatul feciorilor, despre moașa satului și baba descântătoare dar și despre plecarea țăranului sălăjean prin Europa și pustiirea satelor… într-un cuvânt, spun, în zece volume, „poveștile satului sălăjean”, așa cum le-am auzit și eu, de la sutele de oameni cu care am stat de vorbă, cu răbdare, admirație și înțelegere.
Rep.: Am remarcat mai ales volumul zece – cred că este primul volum dedicat integral bucătăriei tradiționale sălăjene. Ați făcut o cercetare specială în domeniul rețetelor culinare și obiceiurilor alimentare din Sălaj?
C.B.: Da, e o cercetare de antropologie a alimentației, cu aplicabilitate directă pe gastronomia și practicile culinare din vechile bucătării sălăjene; dar pentru că subiectul este imens, prezint în volumul zece al Satelor sălăjene doar rețete tradiționale de sarmale, adică boți, piroște cu arpăcaș, păpuși, sarmale și cuștiule, kioaște cu clisă sau cureki umplut, cu mălai oarzăn, păsat galbăn, macaroane, pițigăi, laște sau razalăi, în frunze de cureki, șelată, potbal, vie, napi… tot ce și-au amintit bătrânele cu care am stat de vorbă în ultimii ani, din tinerețea lor.
Culegerea de rețete are și un preambul teoretic, de antropologie alimentară, mergând de la receptarea mâncărurilor și exercițiul actului culinar în satul tradițional, până în modernitate, cu ce înseamnă urbanizarea bucătăriei dar și re-inventarea mâncării „ca la mama acasă”, „ca la bunica”, cu ingrediente, recipiente și tehnici tradiționale, bio, eco sau „ca la țară”, cu contracararea fast-food-ului prin „restaurantul cu specific tradițional”, cu grija pentru alimentație, corp, siliuetă, sănătate și cu construcția unei identități etnice / locale / zonale / culturale fundamentată pe rețete tradiționale.
Rep.: Dar ultimul volum, „De la vrajă la vrăjeală”?
C.B.: Este ceva cu adevărat special pentru mine, un volum de care sunt cu adevărat mândră. Am fost încurajată și îndemnată să scriu despre recrudescența magiei, sugerându-mi-se că scrierile anterioare, experiența mea în domeniul cercetărilor despre magie și nivelul profesional și de vizibilitate la care am ajuns mi-ar conferi poziția necesară unui astfel de studiu, pe care editura cu care am colaborat l-a vrut de referință în antropologia românească. Este vorba de una din cele mai prestigioase edituri din țară, Editura Institutul European, care m-a inclus, onorant, în colecția Academica. De altfel, contractul editorial în sine a fost unul care m-a onorat și mi-a oferit multe satisfacții, de toate felurile. Mai mult, am început să promovez cartea, iar cererile numeroase mă fac să cred că nici eu, nici editura, nu am greșit atunci când am mizat pe interesul publicului cititor pentru asemenea subiecte. Am prezentat-o la conferința noastră profesională, ASER, am lansat-o în mediul virtual și am fost invitata scriitorului Robert Șerban în emisiunea „Piper pe limbă”, la TVR 3. Mă pregătesc să o lansez, așa cum spune și contractul editorial, în orașele universitare din țară și, cât de repede, desigur, la Zalău.
În câteva cuvinte, cartea „De la vrajă la vrăjeală. O antropologie a supranaturalului contemporan” descrie tabloul panoramic al magiei contemporane, mai mult urbane decât rurale, pornind de la vraja și descântecul de deochi din satul tradițional, ajungând la „anomaliile”, „contrafacerile”, „șarlataniile”, „derapajele” și chiar cazurile de „malpraxis”, într-un cuvânt „vrăjelile” contemporane, executate de pseudo-vrăjitoare sau alți actanți magici dubioși…. În background, cartea radiografiază peisajul unei spiritualități contemporane extrem de eclectice, cu abordări noi, personale și personalizate ale bisericii (de exemplu acatistele on line, feștania pe mașini, exorcizările contra-cost), magiei (vrăjitoare exotice, ghicitoare, mentaliști, bioenergoterapeuți), sărbătorii (importul de sărbători, multitudinea festivalurilor locale, petrecerea sărbătorii la mall, spa, city-break-uri), tradiției (exagerarea mărcilor identitare, inventarea unor tradiții, diluarea simbolurilor), artei (tendințele cinematografice cu istorii medievale transpuse în SF, cu realitate augumentată sau virtuală, literatura de sorginte magico-mitică) și chiar… protestelor stradale, văzute acum ca un soi de „șezători urbane”. Un peisaj compozit, o nebuloasă mistico-ezoterică, așa cum o numesc antropologii europeni. Așadar, cred că ar putea fi o lectură plăcută!
Felicitări Cami! Între timp s-a mai scurtat o venă la Muzeu. De ciudă, evident.