Iubitorii handbalului din judeţ au umplut până la refuz Sala Sporturilor din Zalău, pentru a asista la partida dintre HC Zalău şi CSM Bucureşti, desfăşurată miercuri seara şi încheiată cu victoria oaspetelor, scor 30 – 24. Cu toate au au avut în faţă o “multinaţională”, în componenţa căreia se află 11 jucătoare străine şi printre cele mai valoroase handbaliste din România, în frunte cu Cristina Neagu, fetele pregătite de Gheorghe Tadici au avut o prestaţie onorabilă împotriva CSM-ului. Scorul pauzei a fost 16 – 14 în favoarea oaspetelor, dar „tigroaicele” s-au desprins abia în ultimele două minute, după câteva decizii controversate ale arbitrilor Niţişor şi Stamatoiu, al doilea fiind chiar din Bucureşti.
Zalăul a jucat foarte bine timp de 40 de minute, când tabela indica scorul de 19 – 22, după care, oaspetele s-au desprins la şase goluri, păstrându-şi acest avantaj până la final.
Mulţumit, per ansamblu, de evoluţia jucătoarelor sale, managerul Gheorghe Tadici s-a arătat indignat de prestaţia arbitrilor Niţişor şi Stamatoiu.
„Degeaba ai o prestaţie onorabilă dacă cei doi „actori” cu fluierul nu ne-au lăsat să ne pregătim pentru meciul din Cupa EHF şi nici pe ele pentru cele din Liga Campionilor. Este de neînţeles cum la un meci cu CSM Bucureşti este delegat un arbitru tot din Bucureşti. Sunt curios dacă va fi delegat un arbitru din Zalău când vom avea şi noi meci la Bucureşti. S-a intrat într-o disperare totală în ultimele cinci minute din repriza întâi, când exista posibilitatea să conducem. În opinia mea, au fost cel puţin cinci goluri incorect primite, am avut situaţii clare în care am fost opriţi, am primit gol din semicerc şi am avut aruncări de la şapte metri refuzate. Este o vorbă: „să-i dăm cezarului ce-i al cezarului”, dar ce-i al cezarului român, nu când ai jucătoare din şase echipe naţionale, plus cele din România. Felicit fetele noastre pentru modul în care s-au luptat. În zona centrală au fost nişte greşeli, dar, cu o asemenea echipă, care schimbă în permanenţă jucătoarele, e greu să rezişti un meci întreg. Totuşi, dacă am fi jucat şapte contra şapte, nu ştiu ce s-ar fi întâmplat până la final. Probabil, aveam câştig de cauză, pentru că fizic am dovedit că stăm foarte bine. Am avut curajul, chiar dacă lumea va spune că meciul era deja pierdut, să le dau posibilitatea să joace şi handbalistelor tinere, care sper să crească în valoare”, a declarat managerul Gheorghe Tadici.
„Le mulţumit fanilor care au venit în număr atât de mare să ne vadă, este frumos să joci cu sala plină. Nu a fost o partidă uşoară, ştiam asta şi trebuie să recunoaştem acest lucru. Ne bucurăm că sunt echipe puternice în ţară care pot să ne pună probleme, iar cel mai important este că nu au fost accidentări în acest meci şi ne putem pregăti pentru Liga Campionilor, pe care dorim să o câştigăm, din nou, în acest an”, a afirmat, de cealaltă parte, extrema stângă a CSM-ului, Iulia Curea.
HC Zalău: Paula Vişan, Raluca Kelemen – Ana Maria Dragut (6), Roxana Rob (5), Valentina Panici (5), Larisa Tamaş (4), Diana Nichitean (2), Raluca Irimia (1), Dana Abed Kader (1), Andrada Trif, Cristiana Nica, Ana Ciolan şi Andreea Stîngă. Manager: Gheorghe Tadici. Antrenor secund: Elena Tadici.
CSM Bucureşti: Paula Ungureanu, Jelena Grubisic – Cristina Neagu (9), Oana Manea (5), Line Jorgensen (4), Iulia Curea (3), Gnonsiane Niombla (2), Frafjord Marit (2), Aneta Udriştoiu (2), Bianca Bazaliu (1), Amanda Kurtovic (1), Majda Mehmedovic (1), Camille Ayglon, Nathalie Hagman şi Sabina Jacobsen. Antrenor: Helle Thomsen.