Daniel Mureşan
Romfilatelia a introdus în circulaţie emisiunea de mărci poștale Glorie Eternă Eroilor Primului Război Mondial, dedicată ostașilor care au luptat pentru idealul înfăptuirii României Mari.
Cimitirele unde odihnesc eroii Războiului de Întregire sunt adevărate locuri ale memoriei naţionale. La Cimitirul Șerban Vodă – Bellu din București, pe lângă mormintele unor personalităţi marcante ale vieţii culturale sau politice, găsim și locurile de odihnă veșnică ale câtorva ofiţeri care au luptat în Primul Război Mondial: generalii Ioan Dragalina, David Praporgescu și Radu R. Rosetti, precum și colonelul Constantin Nazarie, preot militar.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 3,50 lei este ilustrat portretul generalului Ioan Dragalina. Născut la Caransebeș, la 16 decembrie 1860, a absolvit Academia Militară din Viena, însă demisionează din armata austro-ungară în 1887, nemulţumit de discriminarea ofiţerilor români. S-a mutat în România, iar pregătirea și rigoarea l-au ajutat să promoveze rapid. S-a remarcat prin activitatea din fruntea Școlii Militare de Infanterie București, fiind răsplătit cu Ordinul Steaua României. În 1915 a fost avansat la gradul de general, iar în vara anului 1916 a luptat cu eroism pentru eliberarea Banatului. În anul 1916, înainte ca România să intre în Primul Război Mondial de partea Aliaților, Dragalina a fost numit comandant al Diviziei I de Infanterie, aflată la Drobeta Turnu Severin. Trupele diviziei acopereau o distanță mare din frontiera de vest a României, de la izvoarele Argeșului până la Calafat. Divizia sa a luptat cu curaj, în august 1916, la Orșova și pe valea râului Cerna. După ce a atacat în dimineața zilei de 15 august 1916 la Porțile de Fier, trupele române aflate sub comanda generalului Dragalina au reușit, la 19 august, să ocupe culmile muntoase Alion, Ozoina și Dranic, eliberând în zilele următoare orașul Orșova. Ofensiva germano-austro-ungară a fost stopată până la începutul lunii octombrie, Divizia I reușind să-și mențină pozițiile.
Ca urmare a declanșării unei masive ofensive germane și austro-ungare în Valea Jiului (conduse de generalul Paul von Kneussl), în dimineața zilei de 11/24 octombrie 1916 generalul Dragalina primește ordin să se deplaseze la Craiova, unde este numit în funcția de comandant al Armatei I. Decide să ducă lupta în munți, stabilind începerea ofensivei la 14 octombrie. În ordinul de zi din 11 octombrie 1916, generalul Dragalina face apel la curajul și onoarea de român a fiecărui soldat:
„Ofițeri și soldați ai Armatei I-a române, din acest moment am luat comanda armatei și cer imperios la toți, de la General la soldat: în primul rând apărarea cu viața a sfântului pământ al țării noastre, apărarea vetrei strămoșești, a ogorului și a cinstei numelui de român. Cer la toți cea mai deplină ascultare și cea mai strictă executare a ordinelor. Trupa care nu înaintează, să moară pe loc.”
În dimineața zilei de 12 octombrie 1916, generalul Dragalina ia o mașină, un șofer și doi ofițeri (colonelul Toma Dumitrescu și maiorul Constantin Miltiade) și pleacă personal în Valea Jiului, în recunoaștere, pentru a vorbi cu comandanții aflați în primele linii, deoarece legăturile cu unitățile înaintate erau întrerupte. Ajunge în primele linii și trece podul din apropierea Mănăstirii Lainici, unde s-a spo¬ve¬dit și s-a împărtășit. La întoarcere, podul este cuprins într-un schimb de focuri. Mașina trece în viteză pe pod prin ploaia de gloanțe, dar câteva gloanțe își ating ținta. Generalul este rănit de două gloanțe în brațul stâng și în omoplat.
Mașina reușește să ajungă în tabăra română, iar Dragalina este transportat de urgență la postul sanitar din Gura Sadului, unde este bandajat, iar rana îi este curățată. Este dus apoi la Târgu Jiu și în aceeași zi la Craiova, unde doctorii constată că este necesară amputarea brațului. Marele Cartier General ordonă printr-o telegramă ca generalul Dragalina să fie transportat de urgență la Spitalul Militar de la Palatul Regal din București. Este urcat în tren, dar din cauza aglomerației de pe calea ferată rana i se infectează. Trenul ajunge la București abia în seara zilei de 13 octombrie; i se dezinfectează rana, i se scoate glontele din omoplat, iar brațul îi este pus în ghips. Pe patul de spital, regele Ferdinand I al României îi conferă Ordinul Mihai Viteazul. La 16 octombrie 1916, îi este amputat brațul stâng. Deși starea sa începuse să se îmbunătățească, spre seară se declanșează septicemia. Moare în seara zilei de 24 octombrie/9 noiembrie 1916.
„Cine l-a cunoscut în viață a rămas puternic impresionat de puterea personalității sale. Era de o statură înaltă și avea o înfățișare frumoasă, înfățișarea clasică a bănățeanului voinic. Ochii lui mari și negri păreau a căuta mai întâi ce e mai bun și mai nobil în ființa omenească, de aceea s-a și putut apropia sufletește de cei pe care-i conducea. Sunt cuvintele rostite de cei care l-au cunoscut pe generalul Ion Drăgălina”. (Locotenent- colonel Liviu Groza, Grănicerii bănățeni, Editura Militată, București, 1893, p. 154).
Slujba de înmormântare este oficiată la Biserica Albă din București, în prezența regelui Ferdinand, a principelui Carol (viitorul rege Carol al II-lea) și a numeroși oameni politici: Ion I.C. Brătianu (prim-ministrul României), Vintilă I.C. Brătianu (ministrul de război), Barbu Ștefănescu-Delavrancea, Mihail Cantacuzino (ministrul justiției), Take Ionescu (ministrul de externe), Henry Catargi (mareșalul Palatului), generali și atașați militari străini în România. Este înmormântat în Cimitirul Eroilor (Bellu Militar).
Portretul generalului David Praporgescu ilustrează timbrul cu valoarea nominală de 4,00 lei. S-a născut la 10 decembrie 1865, la Turnu Măgurele, formându-se iniţial ca învăţător. Ulterior a făcut studii militare în ţară și în școli occidentale, devenind unul dintre cei mai valoroși ofiţeri de cavalerie ai armatei. A fost și un excelent profesor la Școala de Ofiţeri de Cavalerie din București și la Școala Superioară de Război. Înainte de intrarea României în conflagraţia mondială, a fost avansat la gradul de general și a primit misiunea să apere linia Dunării, în Oltenia. La jumătatea lunii septembrie 1916 a fost mutat însă pe frontul de la sud de Sibiu, armata având nevoie de gândirea sa strategică pentru a stăvili contraofensiva germană. Moare pe câmpul de luptă la 30 septembrie/13 octombrie 1916, rănit mortal de o schijă a unui proiectil rătăcit, pe când se deplasa pe valea pârâului Câineni de la poziția Colți către poziția Pleșu.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 4,50 lei este ilustrat portretul generalului Radu R. Rosetti. Născut la 20 martie 1877, la Căiuţi (jud. Bacău), era descendentul unei familii aristocratice, cu origini genoveze. În copilărie a primit educaţie aleasă, intrând în armată la recomandarea părinţilor, după ce a terminat Școala de Poduri și Șosele. A fost cantonat pe frontul din Moldova, însă o rană din bătălia de la Mărășești l-a scos din luptă. Ulterior a acţionat pe linia diplomaţiei militare. S-a înrolat în armata franceză și a fost omul de legătură dintre guvernul român și generalul Henri Mathias Berthelot. Considerat drept cel mai important cercetător al istoriei militare a poporului român, om de o aleasă cultură, generalul academician Radu R. Rosetti, care pe parcursul întregii sale vieți a detestat totalitarismul, a fost determinat să accepte în 1941 funcția de Ministru al Educației Naționale, Cultelor și Artelor în guvernul Ion Antonescu, în perioada 27 ianuarie 1941 – 11 noiembrie 1941.
în 1949 a fost arestat din ordinul unui Tribunal al poporului, care l-a condamnat la doi ani de închisoare, sfârșindu-și zilele în închisoarea Văcărești, la vârsta de 72 de ani, la 2 iunie 1949.
Portretul preotului Constantin Nazarie ilustrează timbrul cu valoarea nominală de 16 lei. S-a născut la 16 martie 1865, la Vultureni (jud. Galaţi), pregătindu-se în școlile teologice din Moldova, dar și la Academia Teologică din Kiev. În anul 1898 a fost numit director al Seminarului Central din București, excelând și în activitatea publicistică în domeniul teologic. În mai 1915, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a numit protopop (supravizor) al preoţilor din armată, cu gradul de colonel. În timpul războiului a pus bazele Serviciului Religios al Armatei, reușind să convingă corpul ofiţeresc să accepte în teatrele de operaţiuni prezenţa preoţilor. După război a continuat activitatea didactică la Facultatea de Teologie din București. A murit la 21 martie 1926.
