Casa Națională de Asigurări de Sănătate a publicat vineri, 4 ianuarie, o listă care cuprinde 59 de afecţiuni pentru care nu e nevoie de bilet de trimitere de la medicul de familie ca să te consulte medicul de specialitate din ambulatoriu. Printre ele se numără angina pectorală instabilă, bolile genetice, astmul bronşic, glaucomul, ulcerul peptic gastroduodenal, bolile copilului în vârstă de cel mult un an, poliartrita reumatoidă.
Concret, pacienţii diagnosticaţi cu oricare dintre bolile de mai jos se pot prezenta direct la medicul de specialitate pentru consultaţie şi tratament, fără să mai aibă nevoie de bilet de trimitere de la medicul de familie, aşa cum prevedea legea până acum.
Medicul de specialitate trebuie să informeze medicul de familie prin scrisoare medicală dacă au intervenit schimbări în evoluţia bolii şi în schema de tratament a pacientului, se arată în anexa 13 a normelor de aplicare a contractului cadru din sănătate, în vigoare în prezent.
- Infarct miocardic şi Angină pectorală instabilă
- Malformaţii congenitale şi boli genetice
- Boala cronică de rinichi – faza predializă
- Insuficienţă cardiacă clasa III – IV NYHA
- Sindrom Felty, boala Still, sindrom Sjogren, artrită cronică juvenilă
- Colagenoze majore (lupus eritematos sistemic, sclerodermie, poli/dermatomiozită, vasculite sistemice)
- Aplazia medulară
- Anemii hemolitice endo şi exo-eritrocitare
- Trombocitemia hemoragică
- Histiocitozele
- Telangectazia hemoragică ereditară
- Purpura trombopenică idiopatică
- Trombocitopatii
- Purpura trombotică trombocitopenică
- Boala von Willebrand
- Coagulopatiile ereditare
- Boala Wilson
- Malaria
- Tuberculoza
- Boala Addison
- Diabet insipid
- Boli psihice (schizofrenie, tulburări schizotipale şi delirante, tulburări afective majore, tulburări psihotice acute, autism, ADHD, boli psihice la copii)
- Miastenia gravis
- Bolnavi cu revascularizaţie percutanată, cu stimulatoare cardiace, cu proteze valvulare, cu bypass coronarian
- Afecţiuni postoperatorii şi ortopedice până la vindecare
- Risc obstetrical crescut la gravide
- Astm bronşic
- Glaucom
- Statuspost AVC
- Ulcer peptic gastroduodenal
- Boala celiacă la copil
- Boala cronică inflamatorie intestinală (boala Crohn şi colita ulceroasă)
- Sindromul Schwachmann
- Hepatita cronică de etiologie virală B, C şi D şi ciroza hepatică în tratament cu imuno-modulatoare sau analogi nucleotidici/nucleozidici
- Boala Hirschprung
- Bolile nutriţionale la copii (rahitism carenţial comun, malnutriţia protein-calorică la sugar şi copii, anemiile carenţiale până la normalizare hematologică şi biochimică) supraponderea şi obezitatea pediatrică
- Bronşiectazia şi complicaţiile pulmonare supurative
- Scleroza multiplă
- Demenţe degenerative, vasculare, mixte
- Starea posttransplant
- Insuficienţa renală cronică – faza de dializă
- Bolile rare (hemofilia şi talasemia, mucoviscidoza, hipertensiunea pulmonară, epidermoliza buloasă, scleroza laterală amiotrofică, sindrom Prader-Willi, osteogeneza imperfectă, boala Fabry, boala Pompe, tireozinemia, sindrom Hunter, sindrom Hurler, afibrinogenemia congenitală, sindrom de imunodeficienţă primară, fenilcetonuria sau deficit de tetrahidrobiopterina-BH4, polineuropatia familială amiloidă cu transtiretină, scleroza sistemică şi ulcere digitale evolutive, purpura trombocitopenică cronică la adulţi splenectomizaţi şi nesplenectomizaţi, scleroza tuberoasă)
- Afecţiuni oncologice şi oncohematologice
- Diabetul zaharat cu sau fără complicaţii
- Boala Gaucher
- Boala Graves-Basedow şi alte forme de hipertiroidism
- Degenerescenţă maculară legată de vârstă (DMLV)
- Boala Cushing
- Paraliziile cerebrale infantile
- Epilepsia
- Boala Parkinson
- Poliartrita reumatoidă, artropatia psoriazică, spondilita anchilozantă, psoriazis cronic sever
- Afecţiuni ale copilului 0 – 1 an
- Anomalii de mişcare binoculară (strabism, forii) copii 0 – 18 ani
- Vicii de refracţie şi tulburări de acomodare copii 0 – 18 ani
- Afecţiuni ale aparatului lacrimal (1 – 3 ani)
- Infarctul intestinal operat
- Arteriopatii periferice operate
- Insuficienţă respiratorie cronică severă
În cazul bolilor cronice pentru care se face management de caz, pacientul trebuie să se prezinte la medicul de specialitate cu bilet de trimitere de la medicul de familie, pe care este evidenţiat managementul de caz, se mai arată în anexa 13 din contractul cadru.