Sportivii noştri nu mai sunt ai noştri

Îmi aduc aminte, cu tristeţe, nu cu bucurie (pentru că sportul actual nu poate fi comparat cu cel din acele vremuri) de Gala Anului Sportiv 2005 în Sălaj. A fost primul astfel de eveniment la care am participat în calitate de jurnalist.
Am cunoscut atunci oameni deosebiţi, persoane dedicate sportului, antrenori şi sportivi care au făcut cinste acestui municipiu şi judeţ nu doar la nivel naţional, ci şi peste hotare.
Regretatul Gheorghe Guşet, cel mai mare aruncător român de greutate din toate timpurile, venea după un record naţional înregistrat în sală (20,93 metri), pentru ca în 2006 să arunce „buclucaşa” 21,04 metri, tot la Campionatul Naţional de sală. „Uriaşul din Carpaţi” devenise campion balcanic în 2005, obţinuse un aur şi un argint la Cupa Europei, dar şi locul opt la Campionatele Europene de Atletism, desfăşurate la Madrid. Un an mai târziu, „greul zălăuan” obţinea locul cinci şi la Campionatele Mondiale de la Moscova, fiind cea mai bună clasare din toate timpurile a unui aruncător român de greutate la un astfel de eveniment. Ulterior, Ghiţă a urcat pe locul patru, deoarece sportivul care a ocupat această poziţie a fost depistat pozitiv.
Tot în 2005, Gheorghe Tadici s-a întors cu medalia de argint de la Campionatul Mondial de handbal, din Rusia, iar din echipa României au făcut parte şi patru componente ale formaţiei zălăuane: Roxana Gatzel, Raluca Ivan, Ramona Maier şi portarul Tereza Tamaş. Vorbim despre cel mai bun rezultat obţinut de handbalul feminin românesc la un Campionat Mondial în ultimii peste 40 de ani.
Erau alţi sportivi în urmă cu 12 ani, dar şi un alt fel de sport. O mare parte dintre performanţele obţinute în 2005 de sportivii noştri, nu pot fi comparate cu cele actuale. Nu vreau, sub nicio formă, să minimalizez rezultate obţinute în acest an de cei premiaţi, dar, avem şi exemple de sportivi medaliaţi la o anumită competiţie fără să obţină nici măcar victorie, premiaţi, practic, pentru simpla prezenţă la un concurs. Am văzut în acest an nu mai puţin de şapte sportivi din afara judeţului incluşi în cele două clasamente, cu patru mai mulţi decât anul trecut, iar acest lucru nu face deloc cinste municipiului şi judeţului. Mi-e greu să cred că în Sălaj nu există sportivi cu rezultate notabile care să alcătuiască în totalitate cele două clasamente. Trebuie respectate, într-adevăr, anumite criterii impuse de Ministerul Tineretului şi Sportului, dar fiecare ştie cel mai bine ce are în “ograda” lui, iar menirea noastră, cred că ar trebui să fie alta: de a susţine şi a promova valorile noastre.
Au fost şi în acest an sportivi care s-au simţit marginalizaţi, probabil pe bună dreptate, mai ales că, spun aceştia, „au venit alţii din afara judeţului să ne fure premiile”. Avem în Sălaj, nu în afara judeţului, tineri şi adulţi care practică sportul de mulţi ani, dar care, la finalul acestui an, nu au primit nici măcar o diplomă de merit. Nu am văzut nici în acest an sportivi premiaţi de la Palatul Copiilor din Zalău, cu toate că există şi acolo câţiva tenismeni cu rezultate notabile în 2017.
Întocmirea clasamentului a iscat şi în acest an discuţii, pentru că, susţin unii, „să obţii un titlu naţional sau o medalie de bronz într-un sport de echipă este infinit mai greu decât să cucereşti un bronz într-un sport individual fără să înregistrezi nici măcar o victorie”.
Că vorbim despre copii, despre juniori sau despre seniori, trebuie să ştim să ne preţuim propriile valori, aşa cum sunt ele.
Suntem conştienţi cu toţii că sportul a luat-o la vale în ultimii ani, că performanţele la nivel naţional, nu doar judeţean, nu mai sunt cele din urmă cu un deceniu. Şi, vor mai trece mulţi ani până când vom putea vorbi, din nou, despre adevărate performanţe, despre adevăraţi sportivi, despre ai noştri, nu despre ai lor, pe care îi premiem şi îi plătim regeşte.