Așa cum am anunțat în articolul publicat în Magazin Sălăjean din 24 noiembrie, în Zalău va fi amplasat, în cursul zilei de joi, un cuier pentru haine ce vor putea fi donate de zălăuani, haine de iarnă destinate celor nevoiași. Viceprimarul municipiului Zalău, Fazakas Nicolae, a spus despre acest proiect al municipalității, bazat pe o inițiativă preluată din alte orașe din țară și din Europa, că pe acest cuier stradal vor putea fi puse haine, pulovere, hanorace, geci călduroase, căciuli, fulare și mănuși pe care cei aflați sub risc social, cei cu posibilități reduse, le vor putea lua la nevoie.
“ În acest cuier, zălăuanii și nu numai ei, vor putea pune obiecte de îmbrăcăminte care nu le mai sunt de folos sau pe care vor să le doneze. O astfel de inițiativă este implementată deja la nivel de municipiu, prin acele containere în care zălăuanii pot pune haine sau pături pe care nu le mai folosesc dar care ajung ceva mai greu la cei care au o nevoie urgentă de ele. Acest cuier este mai facil, cei care nu au o haină groasă își pot lua direct din acest cuier o haină groasă”, a spus viceprimarul Fazakas Nicolae în urmă cu două săptămâni, atunci când a vorbit pentru prima dată despre acest proiect.
Cuierul va fi amplasat în zona centrală a municipiului, în vecinătatea Halei Agroalimentare, fiecare doritor putând aduce orice obiect de îmbrăcăminte de iarnă care îi prisosește, pentru a-l pune la dispoziția celor care o duc mai greu.