Peste 60 de sportivi şi antrenori au fost premiaţi în acest an, în cadrul Galei „Laureaţii anului sportiv 2017 în Sălaj”, un eveniment organizat de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Sălaj şi desfăşurat marţi după-amiaza, în sala de spectacole a clădirii Transilvania. La evenimentul din acest an a fost o prezenţă numeroasă, alături de sportivii şi antrenorii premiaţi fiind multe rudenii ale acestora şi reprezentanţi ai autorităţilor locale.
Moment de reculegere în memoria lui Gheorghe Guşet
În cadrul evenimentului de marţi după-amiaza a avut loc şi festivitatea de premiere a celor mai buni sportivi şi antrenori de la CSM Zalău, aceasta începând cu un moment de reculegere în memoria lui Gheorghe Guşet, cel mai mare aruncător român de greutate din toate timpurile, care a încetat din viaţă în urmă cu mai bine de şase luni.
Paula Todoran a fost desemnată pentru a opta oară consecutiv sportiva anului la clubul condus de Silviu Mureşan, fiind urmată în clasament de pugilistul Adrian Popuţea. Poziţia a treia a fost ocupată de un alt pugilist, Sergiu Morar, iar pe locul patru s-a situat Iuliu Nemeth, practicantul de radioamatorism. Pugilista Andreea Ciupe a ocupat locul cinci, urmată de un alt radioamatorist, Dumitru Butcovan. Patru pugilişti au ocupat ultimele locuri: Darius Forai, Paul Magdaş, Vlad Mocanu şi Andreea Sav.
Au fost premiaţi şi antrenorii din cadrul CSM Zalău: Mirel Seişanu, Ioan Dragoş, Ioan Popa, Victor Puie, Augustin Mureşan, Constantin Carp şi Lorena Boberschi.
Conducerea clubului a dosit să premieze şi câţiva sportivi care nu au fost incluşi în „Top 10”, dar au obţinut rezultate notabile în 2017: Eric Verdeş, Oana Flonta, Demjen Eszter, Petru Bologa, Rodica Prodan, Cornel Florean şi Ioan Leitan. Sportivii incluşi în „Top 10” şi antrenorii acestora au primit diplome, cupe şi flori, iar ceilalţi au fost răsplătiţi cu trofee şi diplome.
2.500 de lei pentru sportivii şi antrenorii anului
La socilitarea directorului DJST Sălaj, Adrian Fărcaş, autorităţile locale au alocat şi în acest an o sumă consistentă pentru premierea celor mai buni sportivi şi antrenori din Sălaj în 2017. Peste 50.000 de lei este suma cu care au fost premiaţi sportivii care au alcătuit clasamentul probelor olimpice şi neolimpice, dar şi antrenorii acestora. Aşa cum era de aşteptat, cea mai mare sumă a fost acordată sportivilor şi antrenorilor de pe primul loc. Paula Todoran (CSM Zalău), antrenată de Mirel Seişanu, a fost desemnată sportiva anului în probele olimpice, iar Iulia Cliţan (CS Terra Kid Zalău), pregătită de Oliwer Dobre, s-a clasat pe primul loc la „neolimpici”. Cele două sportive, dar şi antrenorii acestora au primit câte 2.500 de lei din partea Primăriei Zalău.
În clasamentul „olimpicilor”, au mai fost incluşi pugilistul Adrian Popuţea (antrenor Ioan Dragoş), handbalista Ana Maria Dragut (antrenor Gheorghe Tadici), voleibalistul Răzvan Mihalcea (antrenor Marian Constantin), Sergiu Moraru (antrenor Ioan Popa), Sarkany Rachel (antrenor Lucian Bârlogeanu), pugilista Andreea Ciupe (antrenor Ioan Dragoş), pugilistul Darius Forai (antrenor Ioan Popa), pugilistul Paul Magdaş (antrenor Ioan Popa) şi voleibalistul Paul Şomoi (antrenor Marian Constantin).
La „neolimpici”, alături de Iulia Cliţan, au mai fost incluşi Ana Popescu (antrenor Oliwer Dobre), Horaţiu Lixandru (antrenor Oliwer Dobre), antrenorul şi sportivul CS Seiko Zalău – Călin Marincaş, Rareş Mayer (antrenor Oliwer Dobre), Vlad Popescu (antrenor Oliwer Dobre), Paula Radu (antrenor Gheorghe Pop), Adrian Creţ (antrenor Dan Chiş), Cristian Duţă (antrenor Oliwer Dobre) şi Dan Poptelecan (antrenor Oliver Dobre).
Toţi antrenorii şi sportivii incluşi în cele două clasamente au primit trofee, diplome, flori şi premii în bani atât din partea autorităţilor locale, cât şi din partea DJST Sălaj.
Conducerea DJST Sălaj a întocmit şi în acest an un clasament al sporturilor de echipă, campioana Volei Municipal Zalău ocupând prima poziţie. Locul doi a fost ocupat de Handbal Club Zalău, iar pe poziţia a treia s-a clasat clubul de fotbal, CS Atletic Zalău, care reprezintă judeţul în Campionatul Naţional de juniori republicani.
Au mai fost premiaţi Alexandru Jako, directorul LPS „Avram Iancu” Zalău, Dorian Faur, directorul CSS Zalău, Alina Cozac, inspector de educaie fizică şi sport în cadrul ISJ Sălaj, voleibalistul Adrian Feher, polisportivul Petru Bologa, practicantul de skandenberg, Cristian Pop, tenismenul Cornel Florean, karateka Darius Goron şi Ştefan Olah, care practică orientare turistică.
Gest de fair-play făcut de antrenorul CS Terra Kid Zalău
După mai bine de zece ani în care a reprezentat clubul CS Terra Kid Zalău, obţinând titluri naţionale, europene şi mondiale în această perioadă, Călin Marincaş a decis să-şi înfiinţeze propriul club de karate, CS Seiko Zalău. Noul antrenor al CS Terra Kid Zalău este Oliwer Dobre, unul dintre cei mai longevivi karateka din România, care este şi sportiv legitimat la CS Aluminiu Alro Slatina.
La finalul premierii, Oliwer Dobre a ţinut să facă o precizare celor prezenţi. „Aş vrea să menţionez faptul că sportiva Iulia Cliţan, care a ocupat locul I în clasamentul sporturilor neolimpice, este pregătită în totalitate de antrenorul şi prietenul meu Călin Marincaş. Eu nu am am făcut decât să continui munca depusă de el, iar pe această cale vreau să-i mulţumesc şi să-i urez succes în continuare”, au fost cuvintele rostite la microfon de noul antrenor al CS Terra Kid Zalău. Înainte să ajungă la locul pe care-l avea în sală, Oliwer Dobre a ţinut să-l salute bărbăteşte pe Călin Marincaş, în aplauzele celor prezenţi.
Iulia „Chiţan” şi „Marius” Constantin
La evenimentul de marţi au fost prezenţi şi reprezentanţi ai autorităţilor locale, iar viceprimarul Teodor Balajel a ţinut să prezinte la microfon sumele cu care au fost premiaţi sportivii şi antrenorii incluşi în cele două clasamente. Fiind probabil emoţionat, acesta a greşit numele sportivei clasate pe primul loc la sporturile neolimpice, rostind de două ori la microfon Iulia „Chiţan”, în loc de Iulia Cliţan. Nici antrenorul campioanei Volei Municipal Zalău nu a scăpat „nebotezat”, viceprimarul Balajel prezentându-l cu numele de „Marius”, în loc de Marian Constantin.
cea mai mare gafa premierea echipei de volei
Doar sportivii de la CSM au avut rezultate notabile la tenis????Interesant!Greu de înghițit „găluște”,mai ales acum ,înainte de Crăciun,cand la baza i porcu’. Vai de noi,la ce oameni suntem!Dar daca tot ati vrut sa premiați sportivii cu rezultate bune,trebuia sa fiti fair play asa cum ii învățam pe ei sa fie!!!Macar asa,de fațada!!!Unde s ceilalți,care într-adevăr au avut rezultate de invidiat?Aaa,da,asta a deranjat,de fapt!!!Am inteles acum….