Detaşamentul de pompieri Zalău a organizat şi desfăşurat, miercuri, un exerciţiu cu forţe în teren pentru antrenarea structurilor de intervenţie în cazul producerii unui incendiu la Şcoala Gimnazială Porolissum Zalău.
Scopurile principale urmărite ale exerciţiului au fost următoarele: verificarea capacităţii de intervenţie, a timpului de răspuns şi a modului de intervenţie în cazul producerii unui incendiu la un obiectiv de învăţământ, antrenarea servanţilor în condiţii de efort prelungit, în condiţii de efort prelungit şi pericol iminent, în portul mijloacelor de protecţie individuală.
În cadrul exerciţiului, alături de echipaje ale Detaşamentului de pompieri Zalău, au participat şi cinci voluntari ISU.
Foto: Isu Smurd Salaj