Accidentul produs săptămâna trecută pe DN 1H, la kilometrul 51+200, în Șimleu-Silvaniei s-a soldat, în cele din urmă, cu o tragedie. Biciclistul rănit în accident a pierdut lupta cu viața, duminică noaptea la ora 22, la Secția de Anestezie Terapie Intensivă din cadrul Clinicii de Neurochirurgie Cluj-Napoca. Reamintim faptul că accidentul a avut loc joi, 7 decembrie. Un conducător auto în vârstă de 65 de ani, din Halmășd, în timp ce conducea autoturismul, s-a angajat în depășirea biciclistului care circula în aceeași direcție de mers, și fără a păstra o distanță laterală suficientă față de acesta l-a acroșat cu partea dreaptă a autoturismului. În urma impactului biciclistul a suferit mai multe leziuni – cele craniene fiind foarte grave – și a fost internat la UPU Zalău, fiind transferat în cursul nopții de joi la Cluj Napoca. Din păcate, în ciuda eforturilor medicilor de la Clinica de Neurochirurgie clujeană, bărbatul a decedat noaptea trecută. Polițiștii sălăjeni au schimbat încadrarea juridică a faptei, în dosarul întocmit în acest caz, autorul fiind cercetat în continuare pentru ucidere din culpă.