Un eveniment rutier soldat cu trei victime a avut loc duminică, în jurul orei 16, pe DN1F la kilometrul 79+100 metri.
Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului s-a stabilit faptul că, un șofer în vârstă de 43 de ani, în timp ce conducea autoturismul, într-o curbă la stânga nu a adaptat viteza la condițiile de drum, carosabilul fiind umed, a pierdut controlul direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un tânăr de 23 de ani, din Satu Mare.
În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a trei persoane. Este vorba despre o tânără de 17 ani și o femeie de 41 de ani, ambele pasagere în autoturismul condus de bărbatul de 43 de ani, și o tânără de 22 de ani, din Zalău, pasageră în autoturismul condus de sătmărean.
Ambii participanți la trafic au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.