O seară înălţătoare, în care s-a simţit şi s-a cântat româneşte, la Catedrala „Sfânta Vinere” din Zalău, acolo unde miercuri, 22 noiembrie, a fost lansat Anul Centenarului în Sălaj, prin evenimentul intitulat „Tribut Eroilor, la Centenar, în Sălaj”. După discursurile ce au marcat deschiderea amplei manifestări – rostite de către reprezentanţi ai Ministerului Culturii, Episcopiei Sălajului şi autorităţi locale, academicianul Ioan-Aurel Pop, rectorul Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, a susţinut o conferinţă publică pe tema importanţei Centenarului.
„Patria este locul unde s-au născut părinţii noştri, bunicii şi străbunicii noştri, şi noi avem obligaţia să o iubim aşa cum avem obligaţia să ne iubim mama. Eu nu îmi iubesc patria nici pentru că e mare, nici pentru că e bogată sau frumoasă. O iubesc pentru că e a mea. Asta au înţeles românii în vremea Marelui Război, unde s-au dus la sacrificii cu sau fără voia lor”, s-a adresat celor prezenţi academicianul.
Referindu-se la ziua de 1 Decembrie, rectorul UBB a precizat: „În 1914, România avea 137.000 de km2 şi circa 7 milioane de locuitori. În 1918, la sfârşitul anului, prin voinţa naţiunii şi înainte de recunoaşterea actului Unirii de către Marile Puteri, România avea 296.000 de km2 şi aproape 15 milioane de români.
Cu alte cuvinte, în anul 1918, am putea spune că nu provinciile istorice s-au unit cu România, ci România s-a unit cu ele, şi a format Regatul cel mare al Romaâniei, cel mai mare stat din sud-estul Europei, unul construit prin sacrificii”. Academicianul Ioan-Aurel Pop a subliniat că în anul ce vine, când se împlinesc 100 de ani de la acel moment istoric, „ne vom bucura pentru că s-a împlinit voinţa neamului şi vom comemora, în acelaşi timp, pentru că ne vom gândi la toţi cei care s-au stins, la cuvintele lor, la speranţele lor şi la voinţa de a înfăptui această ţară”.
Muzică autentică, pe înțelesul noii generații
Un alt moment extrem de aşteptat al serii a fost concertul de muzică tradiţională şi patriotică românească, orchestrată pentru instrumente de suflat și instrumente electronice, cu participarea corului catedralei ”Sfânta Vinere”. Proiectul intitulat „Dacika” reprezintă o poveste dedicată renașterii folclorului românesc pe coordonatele muzicii prezentului, creată de către compozitorul şi orchestratorul Mihai Toma, împreună cu colaboratorii săi: pianistul Ştefan Doniga, violonista Diana Jipa, soprana Ana Cebotari şi percuționistul Niño Benavides. Aceştia au oferit publicului prelucrări după cântece patriotice (“Aşa-i românul”, “Cântă cucu-n Bucovina”), după melodii folclorice cunoscute (“Ciocârlia”, “Cine iubeşte şi lasă”, “Mociriţă cu trifoi”), după muzica de factură cultă, de inspiraţie folclorică (“Balada” lui Ciprian Porumbescu, “Rapsodia I” de George Enescu).
Manifestările dedicate lansării Anului Centenarului în Sălaj au continuat joi, 23 noiembrie, cu un concert cameral susţinut de către artiştii Ştefan Doniga şi Diana Lipa, la Biserica Ortodoxă din centrul oraşului Şimleu Silvaniei.
„Tribut Eroilor, la Centenar, în Sălaj” a fost organizat de Asociaţia Naţională Cultul Eroilor “Regina Maria” – Filiala Sălaj, în parteneriat cu Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Instituţia Prefectului Sălaj, Direcţia Judeţeană de Cultură Sălaj şi Direcţia Judeţeană de Cultură Vrancea, Biblioteca Judeţeană “I.S. Bădescu”, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, Paroxia Ortodoxă “Sfânta Vineri”, Primăria Şimleu Silvaniei, Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Sălaj şi unităţile militare din Zalău şi Şimleu Silvaniei.
Proiectul DACIKA ? ? nu DACICĂ ?? sau DÁCSIKA ??