60 de primării sălăjene au primit bani de la bugetul judeţului pentru susţinerea proiectelor de infrastructură locală. În total, Consiliul Judeţean Sălaj le-a alocat 1,95 milioane de lei, fiecăruia dintre beneficiari revenindu-i sume cuprinse între 25.000 şi 70.000 de lei. Singura unitate administrativ-teritorială care nu a fost inclusă în listă este Primăria Zalău.
Cei mai mulţi bani ajung la administraţiile din Cehu Silvaniei şi Cuzăplac, pentru care au fost asiguraţi de la buget câte 70.000 de lei, urmate de Primăria Crasna, cu 55.000 de lei, şi de cea din Treznea, cu 43.000 de lei. La polul opus regăsim Primăria Zalha, cu o alocaţie financiară de doar 20.000 de lei.