Ziua Naţională fără Tutun este marcată, în fiecare an, în a treia joi din luna noiembrie, printr-o iniţiativă menită a atrage atenţia asupra impactului pe care îl are fumatul asupra sănătăţii oamenilor. Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin intermediul Centrelor teritoriale de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, foloseşte acest prilej pentru a derula activităţi de informare, sensibilizare şi conştientizare în mediul şcolar, familial şi în comunitate, cu privire la riscurile consumului de tutun şi de formare de abilităţi de viaţă sănătoasă.
În acest an, mesajul promovat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), prin care sunt subliniate riscurile de sănătate asociate consumului de tutun, având ca temă “Tutunul, o amenințare globală în calea dezvoltării”. Campania din acest an se axează pe amenințările industriei tutunului în calea dezvoltării tuturor țărilor, incluzând sănătatea și bunăstarea economică a propriilor cetățeni.
La nivelul județului Sălaj, acțiunile vizează atât distribuirea de materiale info prin intermediul voluntarilor antidrog cât și activități de informare-educare-comunicare și discuții interactive la care vor participa elevi, specialiștii CPECA, consilieri școlari , cadre didactice și cadre medicale, în legătură cu efectele fumatului și riscurile asociate acestuia. Sunt implicați elevi de la Școala Gimnazială „Simion Bărnuțiu” din Zalău, prin proiectul „Azi vă spun despre tutun” (coordonați de către consilierii școlari Anca Dragoș și Zamfira Câmpean), Școala Gimnazială Aghireș și Școala Gimnazială Meseșenii de Sus (coordonați de către profesor Ioana Duma).
„Bobocii” de la CNS şi-au convins colegii să nu se apuce de fumat
La Colegiul Național „Silvania”, în cadrul proiectului „TU-tun”, elevii clasei a IX-a F, sub coordonarea consilierului școlar Monica Morar şi a profesoarei Ancuţa Medve, au realizat activităţi de informare cu privire la efectele nocive ale consumului de tutun asupra stării de sănătate fizică şi psihică; modificările din punct de vedere neurologic şi comportamental la persoanele care fumează; ce este dependenţa şi cum se manifestă; cauzele apariţiei consumului de tutun; modalităţi de a face faţă presiunii grupului; identificarea unor comportamente sanatoase alternative fumatului. Mai apoi, liceenii au creat banere, fluturaşi, pliante care conţin informaţii concrete referitoare la consecinţele consumului de tutun asupra stării de sănătate, precum şi beneficiile, avantajele pe care le are o persoană care nu consumă tutun.
„Pornind de la conceptul peer-education, s-au alcătuit grupe de câte patru-cinci elevi care transmit mesajul lor anti-fumat în cadrul pauzelor, împart fluturaşii, pliantele, îşi prezintă banerele şi interacţionează cu colegii lor din şcoală”, ne-a declarat consilierul şcolar Monica Morar.
Parteneri ai proiectelor amintite au fost Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională, Centrul Județean de Asistență Psihopedagogică, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret și Inspectoratul Școlar Județean Sălaj.
Consumul de tutun face anual 6 milioane de victime
Potrivit reprezentanţilor CPECA Sălaj, la nivel global, consumul de tutun ucide anual aproape 6 milioane de oameni, din care 600.000 sunt nefumători, expuşi fumatului pasiv. Estimarea este că, până în 2030, consumul de tutun va determina direct sau indirect mai mult de 8 milioane de decese în fiecare an, iar mai mult de 80% dintre acestea vor fi înregistrate în ţările slab dezvoltate. În România, prevalenţa fumătorilor este de 27 la sută, un procent peste media UE.
„Deși consumul de tutun în rândul adolescenților din România s-a înscris pe o linie descendentă începând din 2003, în 2015 este peste mediile europene, pentru toate perioadele de referinţă: consumul de tutun de-a lungul vieţii – 51,7 la sută față de 45,6 la sută la nivel european, consumul de tutun în ultimele 30 zile – 30,1 la sută față de 21,4 la sută şi consumul de tutun zilnic în ultimele 30 zile – 19,7 la sută față de 12,4 la sută. Totodată, se observă valori mai mari ale consumului de tutun în rândul băieţilor, comparativ cu cele înregistrate în rândul fetelor, însă pentru ambele sexe, adolescenţii din România se situează peste valorile medii europene”, se arată într-un comunicat CPECA Sălaj. Aceeaşi sursă a mai spus că bolile care determină cea mai mare mortalitate în România sunt exact acele boli pentru care fumatul este factor cauzal sau de risc: bolile cardiovasculare, cancerul (în special cel pulmonar, în creştere la sexul feminin) şi bolile respiratorii obstructive cronice (BPOC).
ADEVARAT ! si in aceasta dimineata , la poarta din spatele scolii Simion Barnutiu, in fata ziarului Graiul Salajului, era un grup de elevi la „o tigara”. !!!!!
dar stai asa ! In fiecare dimineata este un grup de elevi, de 4-5 fete si baieti, care trag din tigara si nici macar un professor, sau paznicul de la poarta nu vad nimic !
e drept ca in curtea scolii nu ai loc de fumat, caci