Ploaie de pietre: banana rezistă!

Mai marii autoproclamați ai învățământului românesc mai scriu în aceste zile o pagină de istorie, pe interminabilul sul de hârtie igienică pe care îl au în permanență la îndemână. Ipocrizia pur românească, clădită cu subiect și predicat prin tot soiul de comunicate și anchete ca pe vremea securității – aripa proastă, scot la iveală, dintr-un fapt lipsit până la urmă de orice importanță, un adevăr dezgustător: ne lamentăm și facem spume – parte din noi – pentru faptul că adolescenții noștri fac un joc tembeluț și ilar, cu banana între genunchi. Punct!

Răstimp, ne facem că plouă torențial atunci când îi vedem cocoțați pe acoperișul liceului, gata să plonjeze în gol, atunci când îi vedem agresați prin școli sau în timpul liber, de colegi, prieteni sau chiar profesori, când îi vedem cu sticla de vodcă la cap și cu wc-ul în brațe ori când auzim că drogurile reprezintă de multe ori un invitat nelipsit nu doar de la petreceri, ci și din timpul liber al adolescenților. Nu admitem că au probleme, frustrări, secrete despre care le este teamă să vorbească, sunt neînțeleși, deprimați, lipsiți de sprijin, de sfaturi, de susținere și încurajare concrete, prin fapte și vorbe spuse sau făcute cu delicatețe și tact.

Nu spun că e o idee de concurs super-inspirată, aceea de a prelua o banană cu gura, dintre picioarele unui băiat, recte genunchi, cum s-a întâmplat cu elevii de la un bal al bobocilor, zilele trecute. Sigur că, cel puțin la prima vedere, sună cam nasol. Însă privit îndeaproape, gestul acestor tineri, făcut într-o petrecere care îi privea strict pe ei, nu este ceva de domeniul dramelor existențiale. Banana se bagă, ne place sau nu, în gură, în 99 la sută din cazuri. În al doilea rând, nu e vina acestui fruct faptul că seamănă și este mereu asociat cu un falus, nu descoperim apa caldă atunci când facem această afirmație. Mergând mai departe, dacă toată lumea s-a gândit la sex oral, văzând acele imagini, nu știu dacă chiar și acest lucru reprezintă ceva ce trebuie pus la gazeta de perete. Până la urmă, cine naiba nu se gândește la sex pe lumea asta?

Ce este atât de rău în asta, ce e atât de toxic? Am văzut tot soiul de păreri, emise de sutane vorbitoare care dădeau ochii peste cap și își făceau cruce, povestind despre  traseul păcătos al bananei către gură și implicarea necuratului în aceste jocuri extrem de nocive pentru umanitate. Să mori de râs, nu alta! Păi, despre jocul cu portocala, în care două trupuri se chinuie amuzant să mențină fructul care tot coboară, conform legii gravitației, ce mai putem spune? Portocala e rotundă, ea nu e lovită de simbolistică urâcioasă și scapă, pe cale de consecință, neafurisită.

Unii dascăli scoteau de la naftalină falsele pudori și strâmbau din nas, oripilați la maximum; formatorii de opinie le-au tăvălit prin noroiul de presă pe fetele care au păcătuit grav prin acest mini-show la care, cu siguranță, tinerii au râs și s-au distrat de mama focului. Nu știu dacă aceste tinere meritau să apară pe toate paginile ziarelor, doar pentru că una dintre ele, mai săracă cu duhul, s-a apucat și a postat pe Facebook fotografii de la locul crimei. Au apărut și primele sugestii de pedepse pentru luarea fără drept a unei banane în gură, lucru care a provocat stări de vomă tuturor ipocriților din această țară: Să le pedepsim aspru! Păcătoaselor! Cum, să bagi o banană în gură? Așa ceva…! Cum? Stătea cu banana între genunchi? Tulai, Doamne! Și “genunchele” ce zicea?  raț’ ai naibii de depravați!

Și multe alte păreri, care mai de care mai lipsite de capacitate de exercițiu. Oameni buni, copiii ăștia n-au încălcat nicio regulă. Dacă ție îți pute ceva, nu le pute tuturor. Nu laud acest concurs, să ne înțelegem; dar pentru Dumnezeu, de ce atâta agitație și aruncat de cataroaie către acești adolescenți? La 16 -17 ani, poate să se dea peste cap și doamna inspector, și preotul, și primarul, pot da cu busuioc și cu simpozioane instructiv-educative, care să alunge duhurile sexuale din clase: tot degeaba!

Adolescenții se gândesc și ei la sex, ce să facem, e o realitate: hai să-i jupuim de vii! Ia să le băgăm noi mințile în cap și să facem în așa fel încât aceste gânduri negre, otrăvite, să dispară din mintea lor. Sigur că alegerea acestei probe nu a fost inspirată, însă nu s-a întâmplat nimic grav, a fost un lucru ales și consimțit de ei, o probă într-un joc, prostesc sau nu, treaba lor! Nu asta este tragedia noastră, a nației, a lor, a tinerilor! Nu astea sunt problemele grave cu care ei se confruntă și lucrurile de care ei trebuie să se ferească.

La noi, dacă aduci vorba despre sex, indiferent că e oral sau se produce prin alte orificii, ești imediat pus la zid, culmea, exact de către cei care fac asta și firesc și nefiresc, și consimțit și neconsimțit, și nu mai face nimeni niciun circ pe tema asta. Educația sexuală lipsește din școli, licee, iar acesta este cel mai grav lucru despre care nu vorbește niciodată nici inspectorul șef școlar, nici primarul, nici popa. Toată lumea tace ori ține discursuri la care caști de îți trosnesc fălcile, teorii de Ev Mediu despre dogme care nu mai au nicio legătură cu realitatea pe care tinerii noștri o trăiesc astăzi!

Deschideți ochii și îndepărtați ochelarii de cal, nu mai aruncați cu pietre, nu mai condamnați, nu mai judecați lucrul făcut de altul, atâta timp cât el este ceva consimțit și nu frizează vreo ilegalitate.

Ca să vedeți unde suntem noi și unde sunt alții, un exemplu elocvent este cel al englezilor, autoritățile încurajează adolescenții de 16 ani să experimenteze sexul oral, această idee fiind o parte a unui program prin care se dorește reducerea numărului de sarcini nedorite în randul tinerilor. Inițiatorii spun că se dorește descoperirea, de către adolescenti, a unor „niveluri de intimitate” în locul contactului sexual propriu-zis. Acest experiment, care a fost
initiat de Universitatea Exter, este coordonat de Departamentul de Sănătate și Educație. Între timp, noi o ținem cu rugăciuni de Doamne-ajută, că poate la noi nu s-or întâmpla de-astea rele, nu-i așa? Ei bine, se întâmplă. Tot mai mult. Mă abțin să emit concluzii, cum că ei fac sau nu bine, dar tot ce pot să spun cu tărie este faptul că noi facem tot mai rău.

Dragi adolescenți, informați-vă singuri ce înseamnă sexul, mândriți-vă cu sexualitatea voastră și nu o îngropați în pudori penibile. Aflați că actul sexual, inclusiv cel oral, nu omoară pe nimeni și reprezintă un lucru la care un om cu o concepție sănătoasă și o sexualitate asemenea, se gândește mult mai des decât o spune sau o face. Trebuie doar să vă feriți de lucrurile făcute fără discernământ, fără consimțirea părților, cele ilegale, abuzuri sau cele care vă pot periclita sănătatea. Și da, la noi trebuie să vă feriți chiar și de aceste jocuri care, nevinovate până în măduva bananei, vă aduc oprobiul unui public ipocrit, depășit de timpuri, înțepenit în miros de tămâie și discursuri comuniste de la tribunele orașelor. Iar voi, fetelor, nu vă autoflagelați doar pentru că una lume v-a judecat prea aspru. Statul vostru în genunchi de la Balul Bobocilor – amuzant și … ok – poate nepotrivit pentru ochii lumii –  nu e mai nociv și nici mai dezamăgitor decât târâșul pe coate și genunchi de pe la pupăturile de oase sau mâini de preoțime.

 

 

One Thought to “Ploaie de pietre: banana rezistă!”

  1. liviuss

    bravo, frumos scris, frumos spus.

Leave a Comment