Domnule profesor, nu pot accepta provocarea!

Septembrie 2012. Înainte de a lua startul noul an școlar, directorul Colegiului Național ”Simion Bărnuțiu” din Șimleu Silvaniei, prof. Teodor Crișan, a fost schimbat. Nimeni nu știe în mod clar, concret de ce s-a petrecut mutarea. Nimeni nu-l contestă pe noul director, profesorul de istorie IOAN COSTELAȘ. Este un fost olimpic al liceului.
15 septembrie. Tradiționalul careu ce marcheză începutul unui alt an de învățământ. În nelipsitul prezidiu, nimeni dintre cei care au decis înnoirea echipei manageriale și care să-l ”canonizeze” pe cel ce-a fost, și să-l ”sfințească” pe noul înscăunat. Penibilul situației este pe umerii nou venitului director. Elevii nu-l cunoșteau, dascălii doar în parte. Cu inteligența și eleganța ce-l definesc, profesorul IOAN COSTELAȘ și-a dus ”sarcina” la bun sfârșit.
În plină desfășurare a festivității, pe neașteptate, un elev vine la microfon și, cu vocea unui om revoltat, ne zice celor prezenți: domnilor, dar celui care din 1990 și până în prezent a fost conducătorul acestei instituții nu-i adresează nimeni niciun cuvânt? Am venit la microfon din proprie inițiativă, dar oricum în numele elevilor care știm ce a făcut fostul director prof. TEODOR CRIȘAN, pentru această instituție în cei 22 de ani de când a fost ales după Revoluție, și, cu respect și recunoștință, să-i mulțumim! Tăcere, uimire, murmur, șoapte în duete. Oricum, o situație bizară pentru întreaga asistență.
Am fost prezent și, poate, mai bine ca mulți alții am înțeles acest moment umilitor ( = de desconsiderare, de aruncare la coș a ceea ce ai făcut cu dăruire și efort neștiut) pe care l-a trăit un coleg ce are și meritul că în anii ”domniei” sale liceul a ajuns ”ȘCOALĂ EUROPEANĂ”. L-am trăit și eu în efemera mea trecere existențială. Umilința mea a fost mult mai cu cărțile pe față. Reprezentanți ai celor 15000 de specialiști ce-au câștigat alegerile în 1977 au venit pur și simplu și m-au ”țâpat” de la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Sălaj, unde am fost ales în 1990 de către reprezentanții tuturor școlilor din județ (verbul a țâpa l-am folosit cu sensurile următoare: a da afară, a goni, a arunca, a alunga). Nu schimbarea în sine m-a durut, era normal, erau ei la putere. M-a umilit modul total lipsit de bună-cuviință în care au făcut-o. Au venit și s-au înscăunat în felul în care personajul MITRU MOȚ din romanul ”Setea” de Titus Popovici a făcut-o: acesta, un simplu țăran, s-a instalat singur, din proprie inițiativă, primar în satul natal.
Aș vrea să fiu bine înțeles. Nu faptul că eram înlocuit, țâpat, dat afară m-a afectat. Era normal ca după aproape 7 ani să se producă o revigorare, să vină un suflu nou și la conducerea școlii sălăjene. Mi-a fost pur și simplu lehamite de modul în care prefectul de atunci și alesul lor pentru funcția ce-am avut-o au procedat. Nici măcar nu au binevoit să vină la mine în birou și să-mi spună ce au decis noile autorități județene. S-au dus în sala de ședință, i-au spus unui inspector să se ducă și să-l cheme pe ”ăla”, adică pe mine, jos. M-am dus. Ei erau la amvon. Fără niciun cuvânt pentru mine, au cititi actul prin care eram eliberat din funcție și numit în loc prof. LEONTIN BORDAȘ.
Din această pățanie am învățat mai mult decât din toate cărțile pe care le-am citit. Așadar, nu-i așa că și umilința are valoare ”educativă”? Mai mare decât toate orele de dirigenție din anii de școală. În drum spre casă, mi-am amintit de versurile eminesciene din ”Scrisoarea I”: ”Poți zidi o lume-ntreagă, poți s-o sfărâmi.. orice-ai spune / Peste toate o lopată de țărână se depune”. Tot atunci, auzeam în suflet și versurile din cântecul Ilenei Petrean, care mărturisește că ”De-am fost mare, de-am fost mic / Nimeni nu m-a umilit” Oare cum o fi reușit autorul textului? Răspunsul nu-i greu de dat : el face parte din lumea așa- zișilor oameni simpli. Aici, încă, bunul simț nu s-a atrofiat.
Să revenim la 15 septembrie 2012. Cine-i ”îndrăznețul” autopropus ”avocat” al deja fostului director? Îl cunoscusem cu trei ani în urmă. Îi eram dascăl. L-am remarcat încă din clasa a IX-a. La una din teze, m-a făcut pur și simplu să nu am ce notă să-i dau. De ce? Le ceream, la unul dintre subiecte, să redacteze un text în care să-și motiveze statutul de fan al unei echipe sportive sau al unei personalități culturale. Reproduc un foarte scurt fragment din ce a scris tânărul liceean CRISTIAN LAZĂR pentru a-și motiva marea lui iubire pentru POLI TIMIȘOARA. ”De ce POLI? Pentru că la Timișoara și cerul devine violet când 30000 de oameni sărută cerul cu cântece. Pentru că la Timișoara se vine cu stegul și fularul în tribune, nu cu blestemul între dinți. Pentru că la Timișoara când dragostea ta e învinsă, nu o înjuri, nu o lovești, ci o susții, o mângâi tandru și o săruți pe frunte. Pentru că la Poli totul e ca un vis”.
Nu i-am dat notă pe lucrare. Orice notă de la 1 la 10 nu făcea decât să umbrească frumusețea cristalină a gândurilor și sentimentelor unui adolescent ce și-a tradus în cuvinte iubirea ce-i invadase sufletul la modul superlativ.
De-atunci, de la acea spovedanie scrisă a sa, am devenit și mai buni prieteni. La câteva zile după acel 15 septembrie 2012, l-am întrebat: CRISTI, spune-mi sincer dacă după acea ”ieșire la rampă” a ta ți s-au adresat cumva felicitări, reproșuri sau nemulțumiri, ironii sau alte asemenea ”cadouri”. Fără să ezite, mi-a spus: domnule profesor, cu toată stima ce o am pentru dumneavoastră, vă rog frumos să nu vă supărați, dar nu vă pot accepta fireasca dumneavoastră provocare! Vă rog să nu uitați, eu mai sunt încă elev și vreau să stau cuminte în banca mea. De la un erudit am învățat că-i bine ca, uneori, înainte de a învăța să vorbim, e mai benefic să însușim alfabetul tăcerii.
Nu știu cât de mult a învățat prietenul meu CRSTIAN LAZĂR să tacă, dar m-a convins în cei patru ani de liceu că știe să facă și să fie. Dovezi? Voi enumera doar câteva. A fost în timpul liceului: Primar al Consiliului Local al Copiilor și Tinerilor; Prefect pentru o zi; Președinte al Parlamentului Tinerilor din România; Delegat la mai multe summituri ale Parlamentului European al Tinerilor; Delegat la un summit de tineret al NATO etc.
A absolvit colegiul șimleuan în 2013, fiind admis în același an la Facultatea de Drept din Cluj Napoca. În 2017 și-a luat licența în domeniu. La scurt timp de la absolvire, în septembrie, s-a prezentat la examenul de admitere în profesia de avocat. A fost admis. Nu se oprește aici.
Despre cine-i acest tânăr de 23 de ani, șimleuan get-beget, unul cum avem mulți în țara aceasta, dar pentru care nu avem ochi și timp pentru că sunt mai COOL cei care la vârsta lor merg la mare cu elicopterul, iar cu mașinile lor de ultim răcnet, fac legea pe șoselele patriei.
Dacă acum, în 2017, îmi va accepta, în sfârșit, provocarea, într-un număr viitor al acestui ziar, într-un interviu, vă vom face cunoștință cu CRISTIAN LAZĂR. Sunt sigur că și de la distanță veți dori să-l aveți, ca și mine, în cercul dumneavoastră de prieteni!

Prof. Octavian Guțu
Șimleu Silvaniei