Puterea presei sau presa puterii?

Nu mai este niciun secret în faptul că actuala coaliție din vârful țării dorește, cu nemăsurată îndârjire și o apetență pentru putere care capătă forme îngrijorătoare, să pună mâna cu totul pe mass-media din România. După politizarea aproape integrală a instituțiilor publice, vine, pe cale de consecință, și ciolanul cel mare mass-media. Este pentru prima oară în istoria post-decembristă când un director general al unui trust media de stat are curajul să reclame ingerința agresivă a puterii politice în libertatea presei.

Gestul directorului general al celei mai mari agenții de presă din România, de a cere sprijinul ambasadelor străine, este unul fără precedent și arată ceea ce oricum se impune cu puterea evidenței, “starea de asediu a presei de stat sub presiunea puterii politice care vrea să-și subordoneze toate pârghiile de putere și control posibile”. “Trecerea sub control politic total a presei de stat este primul pas prin care comunicarea publică devine propagandă – primul semn al dictaturii” spune directorul agenției de presă. Eu, personal, nu prea văd ce ajutor se poate obține de la ambasade, strict pe această temă, așa cum de multe ori m-am întrebat de ce trebuie să mergem cu căciula în mână și să batem la porțile acestor ambasade cerându-le părerea despre lupta anticorupție din România, de exemplu sau te miri ce decizii politice trebuie să luăm, însă aceasta este o altă poveste. Disperarea cu care șeful celei mai mari agenții de presă din țară cere ajutor acestor instituții ar trebui să pună pe gânduri pe orice român.

Am trăit cu toții decenii la rând, timpuri în presa și mass media, în general, erau într-un singur spirit și-o singură simțire. Ne amintim despre acele vremuri, ani pierduți, chinuiți, în care cultura, divertismentul, cuvântul liber, aveau pumnul în gură, iar orice tentativă de a încerca să schimbi ceva te trimitea după gratii, dacă nu direct la moarte. Cred că niciunul dintre noi nu mai dorim să auzim despre așa ceva, iar ritmul în care lucrurile merg astăzi, ar trebui să ne facă mai vigilenți și mai fermi pe toți, jurnaliști sau cititori. Situația nu este mai puțin gravă nici în radio-tv.

Posturile tv de știri sunt deja, în majoritate, aliniate: aproape că nu mai mișcă nimeni în front, iar dacă cineva mișcă, riscă să intre în faliment și să se ducă la gară. Presa tipărită, oricum în linie dreaptă către groapă, incapabilă să mai supraviețuiască fără niciun sprijin din partea nimănui, a ajuns la capătul puterilor, iar estimările spun că în maximum doi ani nu vor mai exista ziare la chioșcuri, ceea ce mi se pare tragic. Deși ziarul tipărit, așa cum și cărțile “reale” (nu cele electronice) au revenit în preferințele cititorilor, au încă foarte mulți fani.

Omul vrea să stea dimineața la o cafea și să răsfoiască un ziar, să simtă mirosul acela de cerneală, să țină altceva în mână decât un laptop sau un telefon la care să/și mijească ochii. Iar ziarele tipărite, chiar și doar din acest motiv, merită un viitor mai bun și mai sigur. Revenind la presă, imaginea coaliției de la putere, oricum în picaj dramatic, murdărită și terfelită chiar de cei care compun această alianță și nu de altcineva, dorește nu doar frâiele presei ci și o spălare ca la “Nufărul”, cu tot cu cocolino, a acestei imagini care se prăbușește cu răsunet.

Apelul făcut de șeful Agerpress, marți, inclusiv către ambasadele și consulatele unor țări în România, spune extrem de multe despre situația în care s-a ajuns. O agenție de presă uriașă, cu vechime și cu o imagine care a stârnit de-a lungul timpului destule critici, a ajuns astăzi să ceară sprijinul străilnilor pentru că nu mai poate cu puterea.

“Presa de stat este transformată în biroul de presă al puterii”, spune cel care conduce agenția de presă sus-amintită. Asta mi se pare deja de intrat în panică. Păi ce facem, tovarăși? Revenim la “Scânteia”? Revenim la mizerie, la teamă, la impostură și despotism? Dacă începeți de la centru, cu cea mai mare agenție de presă, vă extindeți tentaculele lipicioase către televiziuni, ceea ce e deja evident, cu siguranță râvniți în cele din urmă și la noi, ăștia mici și amărâți, de prin provincie, pentru că, nu-i așa, orice suflu revoluționar, de când e pământul ăsta românesc, din provincie a plecat. Prin urmare, așteptăm și noi să ne bată puterea la ușa redacției și să ne ia de urechi dacă cumva îndrăznim să dăm de pământ cu ea atunci când e cazul. Și, așa după cum știți, este tot mai des cazul, pentru că oamenii ăștia – în general vorbind – se cred stăpânii noștri.

Noi vom continua să scriem fără teamă și despre cei rămași fără niciun Dumnezeu politic, așa cum vom scrie, și de rău, când va fi cazul, și de apreciere, indiferent despre cine va fi vorba – fie putere, fie opoziție fie oricine altcineva care are legătură cu destinele noastre. Nu cred că există ceva mai periculos decât momentul în care puterea își pune “labele” pe presă iar finalul unei astfel de acțiuni este aproape mereu, tragic pentru viitorul unui popor. Liderul partidului aflat acum la putere a mai gafat grav, în urmă cu un an, atunci când voia să îmbrâncească în Parlament o lege menită să pună pumnul în gură presei. Și s-a făcut de mândra minune, fiind nevoit să scoată draftul de unde l-a băgat și să-l facă uitat.

Ceea ce le scapă din vedere acestor vremelnici este aceea că lumea o să-i disprețuiască tot mai mult și se vor trezi, din semi-zei eterni, cum se cred, în niște arlechini care vor ieși din scena politică a țării cu coada între picioare, direcția tomberonul istoric. Destule nefăcute s-au făcut într-un singur an, este timpul ca cei care conduc să se ocupe de țară și mai puțin de interesul de partid, de apetența nestăvilită pentru sceptrul puterii supreme. Viața, așa cum de multe ori a demonstrat-o, nu va fi blândă și nici darnică cu cei hapsâni, cu cei care vor cu orice preț, totul.