Volei Municipal Zalău a susţinut sâmbătă primul meci în deplasare din actualul sezon al Diviziei A1. Echipa pregătită de Marian Constantin şi Bogdan Nicolae s-a impus cu scorul de 3 – 0 pe terenul Universităţii Cluj, toate cele trei seturi fiind câştigate fără nicio emoţie.
Diferenţa cea mai mare de scor s-a înregistrat în primul set, 25 – 16. Clujul a condus de câteva ori în debutul setului, dar de la scorul de 3 – 3, campioana nu a mai cedat iniţiativa, aflându-se aproape în permanenţă la conducere. De la 4 – 4, scorul a devenit 8 – 5 în favoarea Zalăului la prima întrerupere tehnică. Gazdele au comis destul de multe greşeli la serviciu dar, cu toate acestea, scorul a devenit 14 – 14. 16 – 15 în favoarea Zalăului a arătat tabela la al doilea time-ut tehnic, după care, campioana s-a desprins decisiv, câştigând aproape punct după punct până la final.
În actul secund s-a mers „cap la cap” până la cinci, după care campioana s-a desprins decisiv, având în permanenţă un avans de cel puţin trei puncte. Clujenii s-au apropiat la 18 – 20 spre final, dar zălăuanii au apăsat puţin pedala de acceleraţie şi s-au desprins la 25 – 19 până la finalul setului.
25 – 19 a fost rezultatul final şi în parţialul al treilea, în care zălăuani au reuşit şi patru aşi. 8 – 4 şi 16 – 9 a arătat tabela la cele două întreruperi tehnice.
Pentru Volei Municipal, cel mai bine a punctat universalul Pawel Adamajtis şi centrul Vlad Cuciureanu, iar de la gazde, cele mai multe puncte au fost realizate de trăgătorul secund, Dan Borota.
În etapa viitoare, echipa zălăuană primeşte vizita formaţiei CSU Universitatea de Vest Timişoara. Partida este programată miercuri, 18 octombrie, la ora 18, în Sala Sporturilor “Gheorghe Tadici”.
“U” Cluj: Vlad Moisa, Alexandru Vâlcelean (5), Dan Borota (9), Ştefan Someşan (6), Alexandru Voinea (6), Adrian Pop (4) şi Doru Ghimeş – libero. Au mai evoluat: Marian Mucelniţă (1) şi Lucian Tofan. Antrenor: Răzvan Parpală
Volei Municipal Zalău: Dobromir Dimitrov (3), Pawel Adamajtis (11), Răzvan Mihalcea (7), Vlad Cuciureanu (11), Rareş Bălean (8), Leonardo Dal Bosco (8) şi Adrian Feher – libero. Au mai evoluat: Filip Constantin, Mihai Tarţa (2), Mihai Gheorghiţă (2), Filip Stoilovic, Paul Şomoi şi Pylyp Harmash – libero. Antrenori Marian Constantin (principal) şi Bogdan Nicolae (secund)