Cadranele solare executate de artistul sălăjean Marius Tutovan ajung în tot mai multe locuri din țară

Sculptorul Marius Tutovan, un artist sălăjean talentat, tot mai solicitat pentru lucrările unicat pe care le execută, cele mai multe dintre ele în vestita piatră de Băbeni, a desăvârșit o nouă operă, de asemenea unică. Este vorba despre un cadran solar ce a fost amplasat în curtea Centrului Național de Informare și Promovare Turistică din Tășnad, județul Satu Mare. Lucrarea, sculptată într-un bloc de piatră de peste două tone, are dimensiuni care impresionează și o formă deosebită, care conferă operei un caracter aparte, unicat.

Opera sculptorului are înălțimea de 80 de centimetri, iar materialul folosit este calcarul de Băbeni. Forma exterioară este neregulată, iar culoarea este Transilvania bicolor  – o culoare în nuanțe atipice, calde și misterioase precum deșertul.  Nervurile fine și amestecul dintre griul rigid și bejul solar crează senzația de confort și relaxare, iar modul spectaculos și în același timp, natural, în care se îmbină îi conferă unicitate, iar în final, lucrarea executată în piatra care e compusă din aceste culori are un farmec aparte și își schimbă aspectul sub lumina dimineții, amiezii, ori la crepuscul.

Piatra a fost tratată împotriva intemperiilor, însă, dincolo de toate procedurile, cel mai important „tratament” a fost dragostea artistului pentru piatră, talentul, și urma pe care sculptorul o lasă în materialul pe care îl modelează parcă, în falduri multifațetate. În același perimetru cu cadranul au fost amplasate fântâni reprezentând punctele cardinale, care vor fi conectate la curent electric și vor avea un bazin cu apă.

Realizarea cadranului solar a făcut parte din proiectul ”Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Tășnad”, încheiat prin Programul Operațional Regional 2007-2013 pentru promovarea potențialului turistic în scopul creșterii atractivității zonei Tășnad ca destinație turistică. Printre altele, proiectul și-a propus realizarea unui ceas solar ce va rămâne în patrimoniul Ștrandului Termal. Artistul a executat, printre multe alte lucrări, și un cadran solar de dimensiuni impresionante, inaugurat în urmă cu un an, o lucrare executată după un concept aparținând lui Dan Uza. Cadranul se află în prezent în curtea Colegiului Tehnic API din Zalău.

 

 

 

2 Thoughts to “Cadranele solare executate de artistul sălăjean Marius Tutovan ajung în tot mai multe locuri din țară”

  1. Anonim

    Felicitari! Asemenea oameni trebuie promovati!

  2. Anonim

    este din Zalau artistul nu din Jibou

Leave a Comment