HC Zalău, dintr-un derby în altul

La patru zile de la disputarea meciului de pe teren propriu cu formaţia Corona Braşov, pierdut cu scorul de 16 – 20, Handbal Club Zalău va susţine un nou derby, cu o formaţie chiar mai valoroasă decât gruparea de sub Tâmpa. Echipa pregătită de Gheorghe Tadici va evolua pe terenul formaţiei SCM Craiova, despre care managerul echipei zălăuane susţine că are cele mai mari şanse să ocupe locul doi la finalul sezonului.
„Echipa din Craiova a făcut achiziţii importante în această vară. În opinia mea, este favorită la ocuparea locului doi la finalul campionatului. Ne aşteaptă un meci foarte greu, apoi vom avea o perioadă foarte scurtă ca fetele să se refacă pentru jocul de sâmbătă, din cupele europene”, a precizat Tadici.
Echipa din Craiova a obţinut patru victorii în primele patru etape, învingând, pe rând, CSM Bistriţa, HCM Râmnicu Vâlcea, Rapid Bucureşti şi Universitatea Cluj.
Formaţia condusă de Tadici a înregistrat două victorii şi două înfrângeri. Cele două succese au fost obţinute în faţa formaţiilor Măgura Cisnădie şi Rapid Bucureşti, iar înfrângerile, împotriva echipelor CSM Roman şi Corona Braşov.
Partida dintre SCM Craiova şi HC Zalău este programată marţi dimineaţa, începând cu ora 11, în Sala Sporturilor din Craiova.
Meciul va fi oficiat de cuplul format din Ionuţ Cazan şi Suliman Gesur, ambii din Constanţa.
Programul complet al etapei a V-a: SCM Craiova – HC Zalău, Corona Braşov – CSM Bucureşti, CSM Roman – HC Dunărea Brăila, Măgura Cisnădie – HCM Slobozia, CSM Bistriţa – „U” Cluj, Rapid Bucureşti – Danubius Galaţi, HCM Râmnicu Vâlcea – CSM Slatina.
Clasament:
1. CSM Bucureşti 4 4 0 0 127 – 84 12p
2. SCM Craiova 4 4 0 0 115 – 85 12p
3. Corona Braşov 4 4 0 0 98 – 83 12p
4. CSM Roman 4 3 0 1 96 – 95 9p
5. HCM Râmnicu Vâlcea 4 2 0 2 94 – 98 6p
6. HC Zalău 4 2 0 2 94 – 98 6p
7. CSU Danubius Galaţi 4 2 0 2 73 – 80 6p
8. CSM Bistriţa 4 2 0 2 98 – 105 6p
9. HC Dunărea Brăila 4 1 0 3 86 – 89 3p
10. Măgura Cisnădie 4 1 0 3 93 – 100 3p
11. „U” Cluj 4 1 0 3 103 – 115 3p
12. HCM Slobozia 4 1 0 3 91 – 109 3p
13. Rapid Bucureşti 4 1 0 3 100 – 120 3p
14. CSM Slatina 4 0 0 4 97 – 115 0p

Leave a Comment