Reprezentanții unor firme importante, în vizită la Primăria Zalău

Conducerea Primăriei Municipiului Zalău a primit, miercuri, 4 octombrie, la sediul instituției vizita reprezentanților unor firme străine și autohtone. În comunicatul de presă al municipalității se arată:

“Primarul municipiului Zalău, Ionel Ciunt, alături de viceprimarii Balajel Teodor,  Nicolae Fazakas și administratorul public, Călin Cristian Forț, s-au întâlnit miercuri, 4 octombrie 2017, cu reprezentanții firmei poloneze Lotos Asfalt Polonia, Michal Sobanski – manager al departamentului export, Adam Ciolkowski – director comercial, cu reprezentanții firmei Țiriac Energy România,  Torceanu Mihai – director național vânzări, Adrian Maidan – director zonal vânzări, Goran Ovidiu – reprezentant vânzări pentru România, Bulgaria și Moldova, și Mirel Ioan Chiș – manager al firmei Inserco Zalău.

Firma Lotos Asfalt Polonia face parte din Grupa Lotos, o companie poloneză cu capital majoritar de stat (58 la sută), aflată pe locul 5 în topul companiilor din regiunea europeană central-estică, cu activități complexe precum forajul și extracția de țiței, procesarea și vânzarea produselor rezultate, atât în Polonia, cât și la export. Lotos Asfalt Polonia produce, în principal, bitum, având 2 puncte de desfacere la Marea Baltică, mare parte din producția de bitum care este importată de România provenind de aici. Firma este interesată și în exportul produselor rezultate din prelucrarea țițeiului, motorina și benzina, fapt ce a dus la dezvoltarea de relații comerciale cu firma Țiriac Energy România, care urmărește extinderea colaborării pe segmentul carburanți, prin înființarea a 200 de stații de alimentare, atât în parteneriat cu firma Inserco SRL, cât și stații proprii. Discuția dintre reprezentanții Primăriei municipiului Zalău și oaspeți s-a axat pe teme precum interesul comun în dezvoltarea unei viitoare colaborări reciproc avantajoase care să aibă în vedere dezvoltarea infrastructurii prin reabilitarea rețelei stradale din municipiul, finalizarea tronsonului 2 al șoselei ocolitoare, realizarea segmentului de autostradă care străbate județul, atragerea de operatori economici, precum societățile comerciale prezente, care să dezvolte economia locală prin crearea de noi locuri de muncă, atractive, astfel încât tinerii plecați în străinătate să se întoarcă acasă, să se integreze în comunitate.

S-a discutat și despre facilitățile fiscale create de Municipiul Zalău, prin Consiliul Local, pentru investitori și tineri, prin care se urmărește atragerea forței de muncă calificate în Zalău, fapt ce va atrage și investitorii și va duce la înființarea unui parc industrial. Tot în acest scop, Municipiul Zalău a dezvoltat un parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean și cu operatorii economici pentru pregătirea forței de muncă încă din liceu, forță de muncă care să fie pregătită să ajungă în marile companii”, se arată în comunicat.

”Dezvoltarea unor colaborări de acest gen este salutară, binevenită și poate fi considerat un exemplu de bună practică pe care ne dorim să îl urmeze câți mai mulți agenți economici din municipiu. Sperăm ca, prin aceste parteneriate, să se creeze un mediu atractiv pentru mediul de afaceri și să atragem cât mai mulți investitori precum Lotus Asfalt Polonia, Țiriac Energy România, Inserco Zalău, care să ducă la dezvoltarea economică și, implicit, la creșterea nivelului de trai pentru locuitorii orașului”, a declarat Ionel Ciunt, primarul municipiului Zalău.

 

 

 

 

Leave a Comment