”ȘCOALA FĂRĂ MANUALE?”. Acesta este titlul editorialului publicat de criticul literar Nicolae Manolescu în numărul 41 din 22 septembrie 2017 al revistei ”ROMÂNIA LITERARĂ”. Profesor universitar, critic literar, director al sus-numitei reviste, președine al Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu face pertinente observații referitoare la recentele decizii/propuneri ale ministrului Educației, Liviu Pop.
În esență, în conținutul editorialului se fac referiri la noua viziune ministerială asupra manualelor școlare și a auxiliarelor acestora. Una dintre concluziile la care autorul ajunge este că ”Problema care mă frământă este cum vom reuși să schimbăm această NENOROCITĂ MENTALITATE COMUNISTĂ, CARE NE ÎNTOARCE LA MANUALUL UNIC ȘI LA RESPINGEREA DIVERSITĂȚII (…). Cred că, din fericire, aceasta este problema multor dascăli de literatură a căror voce nu se prea aude.”
Domnule Nicolae Manolescu, eu ca simplu profesor pensionar pot să vă spun că PROFESORII NU TAC, doar că ei nu vorbesc unde trebuie, o fac doar între ei în pauze, la o cafea și mai puțin în consiliile profesorale sau la cercurile pedagogice.
De ce această TĂCERE A DASCĂLILOR ÎN PROBLEME DE FOND ALE ȘCOLII?. Motivele sunt multiple. Voi semnala doar câteva pe care eu le consider mai importante. Opiniile/părerile pe care le aștern pe hârtie îmi aparțin, vorbesc doar în numele meu, nu-mi permit a fi purtătorul de cuvânt al oamenilor de la catedră.
În primul rând, dascălii noștri tac pentru că ei mai cred în adevărurile pe care le transmit proverbele/zicătorile/vorbele din popor. Un proverb zice: ”CÂINII LATRĂ, CARAVANA TRECE”. Caravana îi reprezintă pe cei care ne conduc. Câinii suntem noi, cei mulți, cei care le tot spunem păsurile, dar ei, calmi și impasibili, își continuă nesfârșita trudă pentru a-și rezolva propriile interese. Ei ne ascultă, dau aprobativ din cap, dar, de fapt, nu aud ce spunem. ”Muzica” oferită de ”corul” dascălilor nu le place și, mai ales, nu-i sperie, nu-i un pericol pentru dânșii.
În al doilea rând, dascălii preferă să tacă și pentru că de prea multe ori au fost păcăliți, amăgiți, duși cu preșul. Când s-au făcut modificări la diverse acte normative specifice învățământului, li s-a cerut și lor părerea│opinia. Bucuroși de importanța ce li s-a acordat, foarte mulți slujbași ai școlii au făcut propuneri concrete, născute din practica la catedră, din experiența nemijlocită în munca școlară. Rezultatul? O mare dezamăgire. Aproape nimic din noianul de propuneri făcute nu s-a regăsit în forma finală a actului legislativ școlar respectiv. Realiști fiind, cei din școli și-au dat seama că respectivul document propus lor spre dezbatere era ca și aprobat în momentul când ei au fost invitați să-și spună opinia. După atâtea experiențe de acest gen, oamenii de la catedră și-au zis: Domnule, iată că, într-adevăr, și-n cazul nostru se potrivește proverbul ”URCIORUL NU MERGE DE MULTE ORI LA APĂ”. Așadar, precum urciorul , nici dascălul nu rezistă prea mult la păcăleală! Oamenii s-au săturat să fie ”duși de nas”.
În al treilea rând, se știe că dascălii au ieșit și ei de multe ori în stradă. Urât. Să ieși în stradă ca dascăl și să-ți câștigi dreptul de a avea un ban mai mult pentru a-ți putea permite să cumperi măcar o carte pe lună sau să-ți iei din an în Paște un costum nou pentru a nu veni la ore cu aceleași haine ”veștejite” de atâta purtare, li s-a părut acestora un gest sinonim cu a cerși ceea ce li se cuvine. Un dascăl cerșind, prin grevă, în stradă? Ce poate fi mai rușinos, mai dezonorabil? Cum apare el a doua zi în fața elevilor, când ei, așa tineri cum sunt, își dau seama că cel de la catedră nu are în fața celor sus – puși în jilțurile conducătoare ale țării nicio prețuire?
Nicio grevă/manifestare stradală sau de alt tip nu a avut finalitatea scontată. De aici s-a născut un posibil viitor proverb sau zicală. Omul de la catedră întreabă elevii – unde se pune accentul pe substativul profesor? Rapid, de parcă ar fi pregătiți pentru o oră de inspecție pentru vreun grad didactic elevii răspund: pe cuvântul profesor nu se pune niciun accent. Deci, domnule profesor, dumneavoastră sunteți un om neaccentuat, adică fără importanță pentru cei care pun ”accentele”, adică guvernanții (așa gândesc elevii dar nu o spun).
Poți să-l contrazici pe acest elev considerat ”obraznic” pentru că a început să gândească? El trăiește între oamenii mari și aude vrute și nevrute. Aude că un profesor ieșit la pensie după decenii de activitate formatoare primește cam jumătate din cât ia lunar un fost subofițer de poliție pensionat la vârsta de 40-45 de ani, aproape anii cât îi are bătrânul dascăl ce-a pus jos catalogul.
O ultimă părere. Dascălii tac și pentru că tot mai mulți subscriu la dictonul/maxima/cugetarea clasică : ”DACĂ TĂCEAI, FILOZOF RĂMÂNEAI!” Știți cum se ”traduce” azi această înțeleaptă cugetare? Oamenii au început să se teamă să spună adevărul. De ce? Pentru că au văzut situații reale din jurul lor în care GÂNDIREA SE PEDEPSEȘTE!!
Și-atunci, bietul dascăl decât să fie dat afară pentru că ”cine nu-i cu noi, este împotriva noastră”, ce poate face? Decât să tacă și s-o ia de la capăt, zicându-și: ”TĂCEREA-I DE AUR!”
Pe mine m-a ”uns la inimă” o idee – propunere a autorului ”ISTORIEI CRITICE A LITERATURII ROMÂNE”: ”Declar ritos și pe propria răspundere că, în ce mă privește, nu-i voi mai pretinde niciunui candidat de ministru al școlii să aibă idei de reformă, nici măcar să fi fost profesor, ci doar să scrie corect ortografic”!!!
Semnatarul acestor rânduri, ca dascăl de citire mi-am început de câțiva ani prima oră de limba română prin a le cere elevilor să scrie pe prima pagină a caietului de notițe următorul citat:
”SCRIEȚI ȘI FACEȚI GREȘELI DE ORTOGRAFIE! IATĂ-VĂ DISCREDITAȚI ÎNAINTE DE FI CUNOSCUȚI!”
Îmi scapă ”numele” autorului acestui citat, cum mi-au scăpat multe din ceea ce aveam de spus la ”provocarea” domnului NICOLAE MANOLESCU. Ne-a provocat să ieșim din ”MUȚENIE”. Spre a ne convinge că ”dacă nu comunici nu exiști”, domnia sa a început prin a ne da un exemplu de ce înseamnă a spune deschis ce gândești despre felul în care nu gândesc unii din cei puși în posturi înalte în care primul lucru care li se cere este tocmai să gândească.
Mulțumim, domnule NICOLAE MANOLESCU!
Prof. Octavian Guțu,
Colegiul Național ”Simion Bărnuțiu”
Șimleu Silvaniei
Pentru că peste 90% dintre profesori votează de zeci de ani cu PSD? Într-o țară în care președinții celor două camere ale Parlamentului sînt doi repetenți, prim ministrul o nulitate, ministrul educației un ne-educat și agramat notoriu, ministrul muncii se umple de penibil la ONU pronunțînd „marș du tramvai” în loc de „marché du travail”, ministrul energiei nu numai că nu știe scrie și vorbi acceptabil, dar nu știe nici prețul benzinei, și așa mai departe. Însă toate nulele astea, plini de sine de dau pe dinafară, pretind să conducă o țară! Și o distrug. Iar „Deșteaptă-te, române” folosește doar la festivități.
Mă doare sufletul când constat, an de an, că învățământul românesc a luat-o la vale pe o pantă cum nici în cele mai negre gânduri nu mi-aș fi putut închipui. De câțiva ani mi-am tot spus că am ajuns atât de jos, încât mai rău nu se poate. Și, Doamne, cât am greșit! Nu știu, zău, unde ne vom opri, dar îmi pare nespus de rău de toate aceste generații care trebuie să treacă printr-un sistem aflat într-o totală degringoladă. Societatea de azi nu mai are niciun respect față de dascăli, fiindcă repetenții de la guvernare au fost certați cu școala, acum își bat joc de cei de la catedră și tot ce ei nu au apreciat. Fără un sistem de valori sănătos se îmbolnăvește toată societatea. Și, totuși, zic și eu: ”Iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac!”