Trupa de actori amatori „F.A.U.S.T.”, fondată de actorul zălăuan Adrian Tăut, pune în scenă miercuri, 27 septembrie, de la ora 19, la Casa de Cultură a Sindicatelor Zalău, piesa „Scafandrierii”, de Tudor Muşatescu.
Piesa este în avanpremieră, din distribuţie făcând parte Adrian Tăut, Adina Chirilă, Roxana Câmpean, Adela Ianchiş, Ştefania Maruneac, Irina Lungu şi Miruna Muste. Preţul unui bilet este de 10 lei.
„Am încercat să ne folosim de un joc de cuvinte şi pentru noi F.A.U.S.T. înseamnă «Facem Artă Urcând Sistematic Trepte». Suntem o trupă de tineri actori amatori şi vrem prin demersul nostru să facem cunoscut zălăuanilor că pot să studieze teatrul într-un cadru restrâns şi prietenos, la clubul din cadrul Casei de Cultură a Sindicatelor, coordonat de Andrei Tăut. Practic este o invitaţie pentru cei care vor să studieze teatrul, nu doar să-l urmărească din sală”, ne-a declarat Roxana Câmpean, unul dintre coordonatorii proiectului şi protagonistă în piesă. Potrivit spuselor sale, „Scafandrierii” este o comedie ce ironizează metehnele societăţii actuale.
Proiectul se bucură de sprijinul financiar al Primăriei Zalău.