O nouă ediție a Festivalului Minorităților Naționale – Ziua Portului Popular și a Gastronomiei Maghiare va avea loc la Zalău, în perioada 21 – 24 septembrie, evenimentele fiind programate să se desfășoare în parcarea din spatele Primăriei și în Sala festivă a Clădirii Transilvania, din municipiu. Festivalul va debuta joi, 21 septembrie, la ora 18, cu Seara umorului, ce-i va avea ca protagoniști pe Botond György şi András Előd, la „Teatrul Orăşenesc”, în Clădirea Transilvania – Sala festivă.
Vineri, 22 septembrie, de la 18, va avea loc evenimentul “Honnan és hová”, un spectacol al Teatrului „Szigligeti” din Oradea, eveniment ce se va desfășura în Clădirea Transilvania – Sala festivă.
Sâmbătă, 23 septembrie, de la ora 18 va avea loc spectacolul de operetă susținut de „Operett Group Project”, cu același loc de desfășurare, respăectiv Sala festivă a Clădirii Transilvania.
Duminică, 24 septembrie, de la ora 12, vor avea loc diverse programe culturale, un concert pentru copii cu formaţia „Bojtorjan” și un recital al formației „Dynamit”, cu începere de la ora 18, iar de la ora 20 va avea loc un spectacol susținut de Gaspar Laci şi orchestra, evenimente urmate de un foc de artificii, cu desfășurare în Parcul Szikszai (Parcarea din spatele Primăriei Zalău).
Festivalul va cuprinde, de asemenea, o serie de spectacole de dansuri populare, programe interactive și de divertisment pentru copii, un concurs „bográcsos”, meşteşuguri populare și o defilare de Sărbătoarea Strugurilor.
Organizatorii evenimentului sunt Szilágyság Kulturális Egyesület, Szilágy Társaság Kulturális Egyesület, UDMR Sălaj. Parteneri: Fundația Communitas, Asociația Bethlen Gábor, Primăria Municipiului Zalău, Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj și Szilágy Megyei Ifjúsági Egyeztető Tanács.