# Ştiaţi că există anumite reguli la unele instituţii? Cum ce fel de reguli? Adică, prioritate au şoferii instituţiei şi coletele care trebuie trimise, nu clientul care aşteaptă după un amărât de plic, nu gol, bineînţeles. Nu ne-am supărat, stimată doamnă, chiar dacă ne-aţi dat aşa, oarecum „cu flit”, cum se spune în popor. Am aşteptat vreo 10 minute pentru a rezolva o problemă ce a durat o jumătate de minut. Înţelegem, doar „trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul”.
# Zice-se că-i jelanie mare pe la stadion, odată cu dispariţia clubului de fotbal din Liga a III-a. Păi, cum să nu fie, când au rămas fără pită o grămadă de persoane, începând cu femeia care spăla echipamentele jucătorilor. Aşa ceva, mai rar se întâmplă din partea unei instituţii unde oamenii se consideră cât de cât cu capul pe umeri. Dacă tot s-a vrut mazilirea unei anumite persoane, trebuia să o excludeţi elegant, nu să daţi cu barda şi să lăsaţi oamenii fără pâine pe masă, dar şi iubitorii de fotbal din municipiu fără o echipă cât de cât competitivă. E uşor să dai cu pixul, dar nu la fel de uşor va fi să avem din nou o echipă de seniori într-o competiţie de nivel naţional. Mama ei de politică…
Asa e. Pt.cei de la curierat sunt mai importante clarificarile intre angajati si anume cum e cu ce trebuie trimis sau ce s-a primit chiar daca/ clientul trebuie sa astepte pana ce curierii rapizi si colegele se lamuresc intre ei ce si cum.
Mizeria fotbalului din Zalau= PSD- Ciunt care vor plati sigur la alegeri .