Ioan Leitan, locul I în competiţia de tenis la „Spartachiada profesorilor” de la Suceava

Dacă la primele patru ediţii ale „Spartachiadei profesorilor” au participat doar cadre didactice din România, la ediţia din acest an s-au regăsit şi profesori din Bulgaria.
Alianţa Sindicatelor din Învăţământ Suceava este cea care organizează „Spartachiada profesorilor”, printre cei aproape 700 de profesori prezenţi la ediţia din acest an regăsindu-se şi zălăuanul Ioan Leitan, profesor de ştiinţe socio-umane la Şcoala Postliceală Sanitară Zalău. Acesta a concurat în competiţia de tenis de câmp şi, cu toate că a fost la prima participare în cadrul unui astfel de eveniment, Leitan a avut o prestaţie foarte bună, reuşind să se claseze pe prima poziţie din 16 participanţi în cadrul categoriei de vârstă plus 50 de ani.
„A fost prima participare pentru mine la un astfel de eveniment, care a fost unul deosebit. Rezultatul este unul care mă mulţumeşte, mai ales că toţi adversarii mei au fost profesori de sport. Chiar au făcut glume la început pe seama mea, spunându-mi: „filozofule, ai venit să ne baţi”. La final, ne-am strâns mâna şi am schimbat câteva impresii, sperând că ne vom întâlni şi la ediţia următoare. Vreau să mulţumesc pe această cale Ligii Sindicatelor din Învăţământ Sălaj, cu sprijinul căreia am putut participa la acest eveniment”, a declarat profesorul Leitan.
„Spartachiada profesorilor” s-a desfăşurat la 14 ramuri sportive: pescuit sportiv, atletism, fotbal, volei, street-ball, tenis de câmp, tenis de masă, dars, badminton, handbal mixt, înot, şah, fotbal tenis şi ciclism.
Ioan Leitan a obţinut patru victorii, fiind alcătuit „tablou de 16”, iar la final a primit din partea organizatorilor o cupă şi o medalie.

 

One Thought to “Ioan Leitan, locul I în competiţia de tenis la „Spartachiada profesorilor” de la Suceava”

Leave a Comment