Aproape 400 de spectatori au fost prezenţi sâmbătă după-amiaza în tribunele stadionului din Crasna, pentru a urmări foştii componenţi ai formaţiei de fotbal din Ungaria, DVCS Debrecen, din perioada anilor 1990 – 2000. Evenimentul a avut loc cu ocazia celei de-a XIX-a ediţii a „Zilelor Crasnei”, cel care s-a ocupat de organizarea acestui joc fiind Birtalan Attila, fost director sportiv al Armăturii Zalău.
Pe de-o parte, au evoluat foşti componenţi ai echipelor Sparta Crasna şi FC Crasna, iar de cealaltă parte, nume importante din istoria clubului DVCS Debrecen, o parte dintre ei foşti componenţi ai echipei naţionale de fotbal a Ungariei.
„A fost un eveniment foarte frumos, iar oaspeţii s-au simţit foarte bine. A fost şi un public numeros, aproximativ 400 de spectatori, ca în vremurile de glorie a echipei Sparta Crasna. Mă bucur că am putut organiza un astfel de meci, fiindcă locuitorii comunei Crasna nu au în fiecare zi ocazia de a vedea foşti componenţi ai naţionalei Ungariei. Singurul inconvenient al oaspeţilor a fost terenul de joc, fiindcă nu s-a prezentat în condiţii prea bune, dar au înţeles situaţia, chiar dacă o parte dintre ei au evoluat în Liga Campionilor”, ne-a declarat Birtalan Attila.
Cele două echipe de old-boys au jucat două reprize a câte 30 de minute fiecare, scorul final a fost 6 – 1 în favoarea oaspeţilor. Szatmari Csaba, Zsolt Bucs, Plokay Mihaly şi Szabo Attila au marcat fiecare câte un gol în poarta gazdelor, iar Zsombor Kerekes a înscris de două ori. De cealaltă parte, Hajas Nicolae a înscris golul de onoare al gazdelor.
Partida a fost oficiată la centru de fostul arbitru internaţional, Ioan Onicaş, ajutat la cele două linii de Tunyogyi Ferenc şi Asztalos Lorincz.
La finalul meciului, oficialii clubului din Debrecen au înfiinţat la Crasna şi un „fan club” al echipei DVCS Debrecen. Echipa de fotbal din Debrecen a devenit de şapte ori campioana Ungariei şi de tot atâtea ori a câştigat Cupa Ungariei. DVCS Debrecen a câştigat de cinci ori şi Supercupa Ungariei.