Deţinereaunei arme implică multă responsabilitate, iar decizia de a cumpăra un pistol şi de a deveni un deţinător legal trebuie să vină după o analiză serioasă şi cunoaşterea prevederilor legale.
Există 5 categorii de arme.
Cele din categoria A -sunt interzise persoanelor fizice și juridice de drept privat, putând fi achiziționate, deținute și folosite exclusiv de către instituțiile publice cu atribuții în domeniul apărării, siguranței naționale și ordinii publice.
Principalele arme și muniții din categoria A sunt:
– instrumente și lansatoare militare;
– armele de foc automate;
– armele de foc camuflate sub forma unui alt obiect;
– munițiile cu proiectile perforante, explozive și incendiare;
– munițiile pentru pistolete și revolvere cu proiectile expansive;
– arme care prezintă caracteristicile tehnice ale armelor letale sau neletale dar care nu se regăsesc clasificate în anexa legii.
Deținerea, folosirea sau efectuarea operațiunilor cu arme din această categorie de către persoane neautorizate se pedepsește cu închisoare de la 2 la 8 ani, iar sustragerea lor se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Armele din categoria B pot fi procurate, deținute și folosite de către persoanele fizice și juridice de drept privat, numai după autorizarea prealabilă. Deținerea și respectiv folosirea armelor letale necesită asigurarea din partea posesorilor a condițiilor de păstrare și asigurare a securității la domiciliul, reședinţa sau după caz sediul social sau punctul de lucru al persoanei juridice.
Deținerea, folosirea sau efectuarea operațiunilor cu arme letale fără drept se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani.
Persoanele fizice pot solicita eliberarea autorizației pentru procurarea armelor letale, dacă îndeplinesc condițiile de vârstă, din punct de vedere medical, psihologic și de bonitate judiciară.
Principalele arme și muniții letale sunt:
– arme scurte semiautomate sau cu repetiție;
– arme scurte cu o singură lovitură cu percuție centrală sau pe ramă;
– arme lungi semiautomate cu țeavă ghintuită sau lisă;
– arme lungi cu repetiție sau cu tragere foc cu foc;
– arme lungi cu țeava ghintuită și percuție pe ramă;
– arme lungi cu repetiție sau semiautomate la care lungimea țevii nu depășește 60 cm.
Armele neletale supuse autorizării, respectiv cele din categoria C sunt:
– armele scurte (pistol sau revolver) confecţionate special pentru a arunca proiectile din cauciuc.
– armele scurte (pistol sau revolver) confecţionate special pentru a produce zgomot sau pentru a împrăştia gaze nocive, iritante sau de neutralizare;
– armele scurte sau lungi (cu aer comprimat) care pentru aruncarea proiectilului metalic folosesc forţa de expansiune a aerului comprimat sau a gazelor sub presiune aflate într-un recipient. Această categorie se împarte la rândul său în două subcategorii determinate de viteza proiectilului, măsurată în metri/secundă, cele care dezvoltă o viteză a proiectilului mai mare de 220 m/s fiind destinate exclusiv sportivilor și antrenorilor de tir.
Deținerea și folosirea armelor neletale din această categorie necesită aceleași condiții de păstrare și asigurare ca în cazul armelor letale.Deţinerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
Armele neletale supuse notificării, respectiv cele din categoria D sunt:
– armele cu tranchilizante;
– pistoalele de semnalizare;
– pistoalele de start folosite în competiţiile sportive;
– armele de panoplie;
– armele de recuzită;
– arbaletele;
– armele vechi.
Armele neletale din categoria D pot fi deţinute şi, după caz, purtate şi folosite de persoane fizice sau juridice, cu condiţia îndeplinirii procedurilor de înregistrare la autorităţile competente.
Neîndeplinirea obligaţiei de notificare prealabilă a organelor de poliție constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2.000 la 5.000 lei, aplicându-se, totodată, și măsura complementară a confiscării armelor sau, după caz, a muniţiilor.
Categoria Einclude alte categorii de arme și dispozitive neletale:
– Armele cu destinaţie industrială;
– Armele de asomare;
– Harpoanele destinate pescuitului;
– Arcurile destinate tirului sportiv;
– Replicile de arme tip airsoft;
– Dispozitivele paintball.
Armele şi dispozitivele neletale prevăzute în categoria E pot fi procurate în România de orice persoană care a împlinit vârsta de 18 ani, fără îndeplinirea procedurilor de înregistrare sau autorizare. Totodată, acestea pot fi introduse în România fără restricţii.
Posesorii armelor şi dispozitivelor neletale au obligaţia să ia toate măsurile necesare pentru păstrarea armelor la domiciliu, reşedinţă sau, după caz, la locul de rezidenţă, astfel încât să nu permită accesul persoanelor neautorizate la acestea şi să nu existe pericol de vătămare corporală accidentală.
Deși armele din această categorie sunt exceptate procedurilor de înregistrare sau autorizare, posesorii acestora au următoarele obligații:
– armele sau dispozitivele neletale destinate agrementului şi tirului sportiv pot fi folosite în spaţii delimitate care nu sunt accesibile publicului sau în spaţii special amenajate sau semnalizate, în astfel de condiţii încât să nu pună în pericol integritatea corporală sau viaţa persoanelor;
– sunt interzise portul şi folosirea armelor sau dispozitivelor neletale în locuri publice;
– armele sau dispozitivele neletale pot fi transportate de la domiciliul, reşedinţa sau, după caz, locul de rezidenţă al deţinătorului, la locul unde urmează să se desfăşoare activităţile pentru care sunt destinate, numai dacă acestea sunt ţinute în husă, bagaj ori ambalaj şi nu sunt încărcate cu muniţie.
Nerespectarea acestor obligații constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2.000 la 5.000 lei, aplicându-se, totodată, și măsura complementară a confiscării armelor sau, după caz, a muniţiilor.
IMPORTANT: Regimul de autorizare, procurare și deținere a pieselor, componentelor esențiale și a munițiilor este același cu cel al armelor cărora le sunt destinate.